Caraş-Severin, Romania

ORAVIŢA – Pompierii militari orăvițeni au stins, miercuri, 14 iunie, un incendiu izbucnit într-o casă din oraş, în urma unei explozii cauzate de o acumulare de gaze, de la o butelie. În urma deflagraţiei, o persoană a fost rănită, fiind internată la Spitalul din Oraviţa cu arsuri de gradul I și II.

Pentru evitarea unor astfel de incidente, sublocotenentul Elena Tarla, purtătorul de cuvânt al ISU „Semenic“ a făcut câteva recomandări, vizavi de buteliile GPL, care trebuie folosite numai în poziţie verticală, departe de sursele de căldură sau de acţiunea directă a soarelui, cu racorduri şi furtunuri standard, omologate, fixate corespunzător, fără fisuri, a căror etanşeitate se poate verifica doar cu emulsie de săpun. Pentru aprinderea focului, întâi se aprinde flacăra, apoi se deschide robinetul de gaze, fiind interzisă folosirea de aparate de gătit improvizate ori defecte, sau lăsarea lor nesupravegheată.