REŞIŢA – În lipsa unui program prestabilit pentru sfârșitul de săptămână, cei mai mulți reșițeni aleg să meargă sâmbăta și duminica la Ocico. Este vorba de piața de vechituri care, pentru unii înseamnă chilipir, plăcerea târguielii, socializare și un grătar, pentru alții o mică afacere, posibilitatea de a-și rotunji veniturile sau, pentru a vedea și partea goală a paharului, minime speranțe de subzistență.
Dacă în urmă cu câțiva ani persoanele de vază sau cele cu ștaif din clasa celor avuți ori cu profesii respectabile se fereau să fie văzuți în asemenea locuri publice, (ce să mai zicem de noile noastre case de modă de tip second-hand), în prezent nimeni nu mai consideră degradant să-și cumpere tot felul de mărunțișuri din acest „mall“ în aer liber. Din contră, e locul ideal și pentru campaniile electorale unde politicienii pot fi cât mai aproape de alegători, așa cum a fost în decembrie, bunăoară. De la împărțirea pliantelor însă până la a scoate ceva din buzunar pentru a ajuta un bătrân sau o bătrână care, îndurând gerul aspru – iarna sau arșița dogoritoare – vara, își întinde amintirile tinereții pe tarabă și ce mai adună de prin casă pentru un codru de pâine, e cale lungă.
Unii vin să mai uite de singurătate, dar când vezi o bătrână tânjind după un posibil cumpărător ținând în mână un mileu lucrat cu prețul ochilor, cum să nu te-apuce furia știind ce-a fost și ce-a ajuns, că poate fi părintele oricăruia dintre noi. Triste haine de bătrânețe care ne-așteaptă oricum dacă ritmul biologic își urmează ritmul firesc. 3 lei bucata, două la 5 lei cam atât ne costă gestul de a ne apropia cu empatie de asemenea destine implacabile ce poartă pe chip brazda anilor, chit că nu avem nevoie de haine și poșete demodate (dacă nu sunt vintage), macrameuri, ațe, bibelouri și alte lucruri de prin dulapurile bunicilor. Când vrei să ajuți, cumperi și te rogi să-ți urmeze și alții exemplul pentru că aceste pensionare sunt deja parte din fenomenul ocico, o atracție locală căreia puțini îi rezistă la sfârșit de săptămână.