Caraş-Severin, Romania

Acestea se vor întinde pe o suprafaţă totală de 220 de mii de mp. În acest sens, circa 2.000 de tone arocamente şi 3.000 de tone de sol vegetal au fost folosite pentru umpluturi.

Parcul a fost parţial finalizat, urmând ca zona să fie acoperită cu gazon. Pe de altă parte, pentru amenajarea portului sunt necesare fonduri nerambursabile. Valoarea investiţilor se ridică la aproximativ 350.000 de lei.

„Existenţa unui port la standarde europene în oraşul nostru implică şi existenţa unui alt port destinat ambarcaţiunilor pentru agrement. Aceste lucrări sunt foarte costisitoare şi ne-am hotărât să le realizăm în etape“, ne-a declarat primarul oraşului Moldova Nouă, Matei Lupu.

Primarul oraşului doreşte şi sprijinul Consiliului Judeţean, în vederea salvării mediului în această porţiune. Se pare că există o promisiune fermă a Consiliului Judeţean pentru salubrizarea acestei porţiuni. „Este necesară această finanţare pentru dezvoltarea turismului în judeţul nostru“, a mai spus Lupu.

Voicu Trifan

[email protected]