Temeiul intabulării făcută în anul 2000, reprezintă motivul pentru care săteanul, locuitor la nr. 126, ne-a cerut sprijinul. Încercările sale de până acum nu l-au condus către răspunsul la întrebarea care-l frământă. Reţinem din spusele săteanului, că locuinţa a fost moştenită de la o generaţie la alta de la străbunica Iustina, singura care a avut acte de proprietate. Acum, casa este intabulată de Ioan Bona, fratele săteanului prezent ieri în redacţia noastră.
Ştefan Bona susţine că, gospodăria străbunicii a fost lăsată, fără acte, bunicului Ionache, apoi mamei Ana, decedată în 1985, şi tatălui Ştefan, mort zece ani mai târziu. „Nu s-a făcut succesiune, dar s-a făcut intabularea de către fratele meu. Pe ce bază s-a putut face asta?“, ne întreba dl Bona.
Săteanul s-a adresat Primăriei Slatina-Timiş, de care aparţine satul Ilova. Însă demersurile sale nu i-au oferit răspunsul căutat. Iar sesizarea scrisă, adresată postului de poliţie din comună, a tulburat şi mai mult apele. Răspunsul scris, primit de la poliţie, arată că intabularea s-a făcut legal în baza unui act încheiat în 1988, pe când tatăl trăia.
Pentru a răspunde sesizării, am discutat cu secretarul Primăriei Slatina-Timiş, Baltazar Szup. Am aflat că, la primărie, se atestă doar folosinţa imobilelor, nu şi proprietatea asupra acestora. „Pentru intabularea din anul 2000, trebuie să se fi emis un act notarial prealabil, în lipsa căruia nu se putea face nimic. Înainte de ’90, erau notariate de stat. Pentru actele încheiate în acea perioadă, pot fi consultate Arhivele Naţionale din Caransebeş, aflate în incinta muzeului“, ne-a declarat secretarul primăriei.
Primăria poate doar să deschidă procedura succesorală. În vederea succesiunilor colective, fraţii Bona trebuie să se adreseze unui notar public. Intabularea se poate să se fi făcut în baza unui contract de vânzare-cumpărare sau donaţie, act de a cărui existenţă Ştefan Bona pare a nu fi luat la cunoştinţă. Contractul, care putea fi încheiat în timpul vieţii tatălui celor doi fraţi, poate fi atacat, întrucât ar putea fi constatate vicii în încheierea acestuia.
Ionel Ivaşcu
