Timpul: Domnule preşedinte, care este opinia dvs. sinceră despre organizaţia PSD Caraş-Severin?
Mircea Geoană: Cei care ştiu cel mai bine cum merg lucrurile într-o organizaţie, ce e bine şi ce e rău, sunt chiar membrii săi. De aceea, încă de la începutul mandatului meu am susţinut că descentralizarea deciziilor în partid, creşterea autonomiei şi a puterii de decizie a organizaţiilor locale, începând cu organizaţiile comunale, orăşeneşti, municipale este cea mai bună soluţie pentru modernizarea, democratizarea şi creşterea performanţelor electorale ale partidului. Şi în funcţie de scorurile obţinute la viitoarele confruntări electorale, vom judeca fiecare organizaţie în parte.
Timpul: Vizita dvs. la Reşiţa este una obişnuită sau are un scop precis?
M.G.: Cred în faptul că nu poţi să faci bine pentru oameni din spatele unui birou, oricâte bune intenţii ai avea. Trebuie să vorbeşti direct cu oamenii, să afli ce-i preocupă, care sunt adevăratele lor probleme, pentru că numai aşa vom putea găsi soluţii la problemele oamenilor, astfel încât oamenii să poată trăi cu adevărat mai bine, să resimtă creşterea economică din ultimii 7 ani.
Timpul: Judeţul Caraş-Severin are un candidat la alegerile europarlamentare?
M.G.: Deocamdată în PSD nu s-a luat încă o decizie finală în privinţa candidaţilor partidului la alegerile europarlamentare. Pot însă să vă asigur că privim cu toată seriozitatea acest scrutin şi ne vom prezenta în faţa electoratului cu candidaţii cei mai competenţi şi care ştiu să se descurce în labirintul de la Bruxelles.
Timpul: Are PSD în vedere o alianţă politică viitoare cu un partid de la guvernare sau din opoziţie?
M.G.: Nu ne gândim la alianţe, ci la cum să facem cât mai mult bine pentru români, cum să rezolvăm problemele care îi preocupă: salarii şi pensii mai mari, servicii medicale şi învăţământ la nivel european, sprijin pentru agricultori, pentru tineri, etc… De aceea, PSD şi-a manifestat disponibilitatea de a contribui în orice formulă la asigurarea unei guvernări competente, care să răspundă priorităţilor cetăţenilor, inclusiv o participare a PSD la guvernare, la care suntem pe deplin îndreptăţiţi, având în vedere votul din 2004. În ceea ce priveşte alianţele postelectorale, acestea sunt condiţionate de schimbarea filosofiei de guvernare a ţării de la dreapta la stânga. Fiindcă România are nevoie de o guvernare serioasă de stânga, cu tot ce înseamnă ea: politici sociale coerente, investiţii publice masive în infrastructură, locuinţe, modernizarea satului românesc etc.
Timpul: Tot mai des se vehiculează ideea că PSD-ul guvernează din umbră şi că influenţează deciziile PNL. Cum comentaţi această afirmaţie?
M.G.: PSD este în opoziţie, iar PNL este la guvernare. Şi cea mai bună dovadă în acest sens este decizia noastră de a depune o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Tăriceanu II, care s-a dovedit slab, ineficient, incapabil să gestioneze primul an al Românei în Uniunea Europeană. Singurele lucruri bune pe care le-a făcut acest guvern au fost făcute la presiunea noastră: creşterea pensiilor, acordarea de subvenţii pentru agricultură, majorarea bugetului alocat educaţiei şi a salariilor profesorilor. Şi toate acestea au fost posibile pentru că PSD şi-a asumat rolul de partid de opoziţie în mod constructiv, folosindu-şi forţa parlamentară pentru a obliga executivul, cu mijloacele democratice care le-au stat la îndemână, să guverneze în folosul oamenilor.
Timpul: Cum credeţi că se va termina disputa Băsescu – Tăriceanu?
M.G.: Important nu este cum se va sfârşi acest conflict, ci efectele negative pe care le-a provocat şi le provoacă pentru România. Nominalizarea eşuată a comisarului european, sau faptul că România nu are încă ambasadori în unele dintre cele mai importante capitale ale lumii sunt asemenea efecte. Traian Băsescu e un politician care se hrăneşte cu scandaluri şi conflicte şi care s-a dovedit incapabil să îşi asume rolul pe care i-l fixează Constituţia. Iar exemplul declaraţiilor pe care le-a făcut înainte de promulgarea legii pensiilor, când a încercat să îi asmută pe bugetari împotriva pensionarilor, este edificator în acest sens. De aceea sunt absolut convins că am procedat corect când l-am suspendat şi am dorit să-l demitem. Singura noastră greşeală a fost că nu am reuşit să explicăm suficient de clar pentru electorat, incompatibilitatea între Traian Băsescu şi funcţia pe care o ocupă.
Timpul: Credeţi într-o revenire a PSD pe scena politică?
M.G.: Revenirea PSD este o certitudine, confirmată chiar şi de sondajele de casă ale PNL şi PD. Chiar dacă vorbim de scoruri diferite, toate sondajele care au apărut în ultima vreme indică faptul că PSD creşte. Acest lucru demonstrează că strategia noastră, de a ne folosi forţa parlamentară pentru a adopta legi bune pentru oameni dă rezultate. Oamenii înţeleg acest lucru, ne apreciază şi încep să vadă în noi Alternativa. De aceea, noi creştem, iar alţii scad.
Timpul: Cum apreciaţi ultimele acuzaţii aduse domnului Iliescu?
M.G.: Acuzele, propriu-zise sunt o exagerare motivată politic. Domnul Ion Iliescu nu a suferit nici o condamnare în justiţie. Oricine poate să acuze pe oricine de orice. Atâta timp cât rămâne la nivelul de acuzaţie neprobată juridic, trebuie să rămână la dosar şi acolo să moară. Numai în cazul în care justiţia găseşte pe cineva vinovat, acele acuzaţii devin relevante, în rest, sunt la nivel de bârfă şi speculaţie, indiferent că sunt făcute de politicieni sau de procurori. Înţelegem ca justiţia să-şi urmeze cursul, dar nu putem accepta ca Ion Iliescu să fie ţinta unor atacuri manipulate politic.
Timpul: Tot mai des se vorbeşte despre revenirea d-lui Năstase pe scena politică.
M.G.: Orice campanie de repoziţionare politică este bună atâta timp cât face bine partidului. Când însă interesul personal afectează interesul general al partidului de a avea linişte cu 3 luni înainte de alegeri, campaniile de repoziţionare devin suspecte. Cu siguranţă, nu e cazul acum. În ceea ce priveşte locurile în conducerea PSD, ele se câştigă în Congresul Partidului, prin vot. Important pentru noi acum este să ne cheltuim toată energia şi să ne folosim toate resursele pentru promovarea proiectelor noastre sociale de stânga, precum şi în confruntarea cu adversarii noştri şi mai puţin în aventuri mediatice care nu fac bine nimănui. Bunăvoinţa reclamă bună-credinţă… Partidul are obligaţia de a asigura ca această campanie dirijată politic împotriva unui fost lider PSD să înceteze şi o vom face pentru toţi cei care au fost pe nedrept acuzaţi în această perioadă de opoziţie. Ce le cerem în schimb? Să pună interesul general al partidului înaintea interesului propriu şi să nu ia partidul prizonier propriilor probleme.
Timpul: Dacă doriţi să transmiteţi un mesaj locuitorilor judeţului Caraş – Severin.
M.G.: Vreau să îi asigur că PSD se preocupă de problemele lor şi că vom continua să facem tot ce ne stă în putinţă, ca şi până acum, ca traiul lor să se îmbunătăţească. Şi avem o mulţime de proiecte în acest sens. Chiar în sesiunea parlamentară din această toamnă vom iniţia, în acord cu tendinţa promovată de Comisia Europeană, un proiect legislativ care propune reducerea semnificativă a TVA la cinci alimente de bază – carne, lapte, ulei, pâine, zahăr – şi amortizarea efectelor asupra bugetului prin majorarea accizelor la produsele de lux – blănuri, bijuterii, parfumuri, maşini de lux. Un alt proiect de lege prioritar pentru noi se referă la despăgubiri acordate agricultorilor care nu au sprijin şi practică o agricultură de subzistenţă şi semisubzistenţă – adică majoritatea populaţiei din mediul rural.
Carte de vizită
Mircea Dan Geoană
Data naşterii: 14 iulie 1958, Bucureşti
Stare civilă: Căsătorit, doi copii
Activitate politică: Preşedinte al Partidului Social Democrat din aprilie 2005.
Studii: Absolvent, în 1983, al Facultăţii de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti. În 1987, Mircea Geoană s-a înscris la Facultatea de Drept din Bucureşti, cursuri fără frecvenţă.
Oana Copocean
