Caraş-Severin, Romania

Cele 8 cazuri au aparut în judeţele: Mureş – 2 din care un deces, Bacău – 2, Vâlcea -2 şi câte 1 caz în judeţele Harghita şi Bihor. Boala apare în urma consumului de alimente contaminate, în special conserve preparate în casă, slanină, cârnaţi afumaţi, peşte afumat/sărat, carne în untură. Pricipalele semne ale bolii sunt: tulburări digestive moderate: uscăciunea mucoasei bucale, greaţă, dureri abdominale; cefalee, ameţeli; astenie accentuate şi altele.

În vederea prevenirii îmbolnăvirilor, Ministerul Sănătăţii Publice şi Centrul pentru Prevenirea si Controlul Bolilor Transmisibile recomandă populaţiei următoarele: evitarea consumului conservelor de legume, carne si peste preparate in casa care nu au fost sterilizate prin fierbere (fierbere minim 30 de minute); evitarea consumului de conserve al caror capac bombează; evitarea consumului alimentelor cu aspect şi miros neplăcut; curăţarea atentă şi spălarea riguroasă a produselor vegetale; conservarea la rece a mâncărurilor incomplet preparate sau a produselor alimentare perisabile; alimentele cu aspect şi miros neplăcut nu vor constitui hrană pentru animale; recipientele în care s-au aflat alimentele cu aspect şi miros neplăcut vor fi bine curăţate şi fierte.

La apariţia primelor simptome de boală se recomandă prezentarea imediată la medicul de familie sau la spitalele de urgenţă.