Caraş-Severin, Romania

CICLOVA ROMÂNĂ – Primăria primeşte semnale pozitive în privinţa proiectului de introducere a reţelei de canalizare. Conform primarului Gheorghe Percea, proiectul a fost depus mai demult la Ministerul Dezvoltării. De asemenea, la Compania Naţională de Investiţii (CNI), au fost depuse alte două proiecte. Unul vizează reabilitarea căminului cultural, celălalt ţinteşte ridicarea din temelii a unei săli de sport pentru cei 200 de elevi din comună.

Guvernul bagă mâna în buzunar şi scoate 4,6 milioane de lei pentru reţeaua de canalizare. Primarul Gheorghe Percea are motive să fie optimist că aşa se vor petrece lucrurile. Asta deoarece proiectul a ajuns în atenţia Agenţiei pentru Protecţia Mediului. „Reţeaua va avea 15,5 km şi cuprinde şi o staţie de epurare modernă. Aceasta presupune containere şi nu pune mediul în pericol. De aceea suntem optimişti în privinţa obţinerii finanţării şi sperăm ca, luna viitoare, să demarăm lucrările”, ne-a declarat primarul.

Acesta are motive de optimism şi în ce priveşte proiectul depus mai demult la CNI în vederea ridicării din temelii a unei săli de sport. Valoarea investiţiei va fi stabilită la capătul licitaţiei pe care CNI o va organiza la Bucureşti.

În vederile primăriei se află şi căminul cultural, ridicat în 1962, care are nevoie de reabilitări ample. Din declaraţia primarului, reţinem că un proiect de redotare şi reamenajare a edificiului a fost depus deopotrivă pentru atragerea de fonduri europene, respectiv de la Guvern. „Intenţionăm să efectuăm o serie de modificări la interiorul clădirii. În acest fel, suprafaţa interioară practic se va dubla. De asemenea, proiectul prevede schimbarea acoperişului şi mansardarea părţii din faţă a clădirii precum şi amenajarea unei platforme în faţa clădirii”, ne-a declarat primarul Gheorghe Percea despre investiţia în valoare de 500.000 de euro.