PEȘTERE – Petru Drăghincea e dogar de când se știe iar fiul cel mic îi duce mai departe meșteșugul. Piti Drăghincea a absolvit cursurile Liceului „Traian Doda” din Caransebeş însă, de la tatăl său, a prins „din zbor” meseria de dogar. Tatăl şi fiul participă la târguri agricole, acolo unde îşi desfac produsele. Pentru Jurnal de CS, Piti şi Petru Drăghincea vorbesc despre îndeletnicirea pe care familia lor o practică de câteva generaţii.
Atunci când face vanele de carne, ciuberele sau butoaiele, nea Petru știe că salcâmul și stejarul au lemnul cel mai rezistent. Și mai știe și cât de etanș închid, cât de puțină umezeală absorb și ce culoare frumoasă și aromă plăcută prinde licoarea păstrată înăuntru. A învățat bine de la bătrâni. „Materia primă o cumpărăm iar sculele trebuie să taie ca lama de ras. La un butoi de zece litri, lucrez două zile, la unul de 100 de litri muncesc trei zile iar unul de 200-300 de litri îmi ia cinci zile de muncă. Mergem la târguri și la piața de la Caransebeș. Așa primim comenzi sau clienții ne caută acasă. Cu comenzile ne descurcăm și chiar am și livrat la domiciliu dacă a fost nevoie”, spune Petru Drăghincea.
Acum îi învață pe cei tineri. Băiatul cel mare a deprins bine meseria dar a plecat din sat. În schimb, cel mic, Piti, a prins drag de meserie și de pomicultură. Și, mai ales, a prins rădăcini în satul său și-n țara sa de unde nici prin gând nu-i trece să plece. La șase ani a intrat în atelier ca să lucreze iar jucăriile i-au fost sculele și rămășițele de lemn. „La început, am stricat scule și materiale. Tata mă certa dar mă apăra bunicul. Acum avem utilaje făcute de noi, după stas. În dogărie, îți trebuie îndemânare, atenție și experiență. Mă gândesc că, de la șase ani până acum, am învățat ceva”, aflăm de la Piti.
Tânărul de 23 de ani pune în practică ce-a deprins de la tatăl său. Iar acesta îi e mereu alături cu îndrumare și ajutor la nevoie. Tatăl și fiul se dezvoltă permanent întrucât ceea ce câștigă investesc tot în activitatea pe care o practică. Așa au făcut și cei dinaintea lor care, timp de trei-patru generații, au muncit și s-au dezvoltat prin munca lor.
Ce-și dorește Piti? Ca meseria să nu se stingă în familia sa chiar dacă vânzările nu merg atât de bine cum și-ar dori. „Oamenii ar trebui să pună preț pe calitate și să cumpere lucruri tradiționale, cu durată lungă de viață. Un vas lucrat de noi sigur ține 100 de ani. Cei care cumpără ar trebui să țină cont de asta”, mai spune Piti, care și-ar dori ca tinerii să învețe meserii tradiționale.