E drept, avem o rezervă, noua achiziţie Elisabeth Pavel, cu şanse mari de a prinde biletele pentru „europenele” din Italia, iar peste jumătate din cele convocate de tehnicianul francez au cunoscut adevărata consacrare în sportul cu mingea la coş sub culorile galben-albastre ale ICIM-ului. Amănunte, deloc de neglijat.
Şi, totuşi, trebuie să privim partea plină a paharului.
Faptul că antrenorul Adi Budurean va avea în pregătiri întreg lotul, situaţie cu care echipa din Arad nu s-a mai întâlnit în ultima perioadă. Mai ales că ICIM-ul şi-a propus să ne reprezinte cu cinste în Europa. Nu doar pe noi, ci întreg baschetul feminin românesc.
Orice ar bârfi clevetitorii de meserie, decât să dăm lotului reprezentativ excursioniste, gen Corina Moroşanu, mai bine punem bazele unei echipe competitive, „călită” în turnee internaţionale, în compania unor echipe de prim rang.
Daniel Scridon
