Clopotele de la toate bisericile din ţară au tras nu numai pentru Sărbătoarea Înălţării Domnului, ci au fost şi clopotele neuitării eroilor acestui neam.
Pe 17 mai 2007, în tot judeţul au avut loc o serie de manifestări dedicate Zilei Eroilor. Este o zi închinată memoriei celor ce au făcut sacrificiul suprem pentru această ţară, bărbaţi şi femei a căror amintire nu trebuie uitată niciodată, oameni pentru care Datoria a fost mai presus de orice.
Gândurile tuturor, aşa cum spunea prefectul Ioan Anton Paulescu, s-au îndreptat ieri „spre cei care au îmbrăcat cămaşa morţii pentru noi, spre cei a căror vitejie s-a hrănit din iubirea de ţară“.
La Reşiţa, în Parcul Tricolorului, au avut loc manifestări dedicate acestei zile. După intonarea imnului de stat şi alocuţiunile autorităţilor judeţene şi locale, s-au depus coroane de flori şi a avut loc o paradă militară. Emoţionant a fost momentul în care actorul Vasile Balu a evocat amintirea unui erou: George Păun.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Iosif Secăşan, preciza că „dăinuirea fiinţei statale româneşti este o minune datorată jertfei eroilor acestui neam“.
„În această zi, ne aducem aminte de generaţiile de tineri care şi-au pierdut viaţa la datorie pe toate fronturile de luptă şi ne cerem iertare dacă, în tumultul zilelor noastre, uităm să ne amintim de ei“, spunea Dorin Militaru, şeful Centrului Militar Judeţean.
Însă astăzi, în Piaţa Tricolorului, prea puţini reşiţeni şi-au adus aminte de eroi.
Trist este faptul că acest lucru s-a întâmplat chiar în Ziua Eroilor.
Nina Curiţa
