Cele două mari organizaţii sindicale din minerit au păreri diferite faţă de greva din Oltenia.
„Fiecare îşi face treaba cum crede de cuviinţă. Noi avem alte probleme şi discuţii cu Ministerul Economiei, care se referă la un program de reorganizare şi, probabil, de creare a unui holding împreună cu termocentralele de la Paroşeni şi Mintia”, a declarat preşedintele Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului (LSMVJ), Zoltan Lacataş, care a adăugat că în acest holding ar putea intra şi Hidroelectrica, fără să poată oferi însă mai multe detalii despre această formulă.
Politica energetică va fi tema discuţiilor programate la ministerul de resort până în luna iunie, la acestea urmând să ia parte şi liderii sindicali ai minerilor din Valea Jiului.
„În cadrul acestor discuţii avem prevăzută dezvoltarea Văii Jiului”, a afirmat preşedintele LSMVJ, care a precizat că în perspectiva imediată este prevăzută începerea lucrului la un studiu de prefezabilitate referitor la modernizarea fluxurilor de transport al cărbunelui.
Alt sindicat, altă părere
Pe de altă parte, Adrian Jurca, copreşedintele Uniunii Sindicatelor Mine Energie (USME), afiliată Federaţiei Naţionale Mine Energie condusă de Marin Condescu, nu a exclus ca acţiunile de protest ale minerilor din Oltenia să aibă ecou şi în Valea Jiului.
„Suntem solidari cu minerii din Bazinul Olteniei. Lucrul în minele Văii Jiului nu a încetat, dar nu excludem posibilitatea ca membrii noştri de sindicat să ia parte la protest, în funcţie de evoluţia viitoare a lucrurilor”, a declarat Jurca.
El s-a arătat îngrijorat de faptul că mineritul nu va mai beneficia de ajutoare de stat după anul 2010 şi de faptul că minele viabile ar putea fi privatizate, în acelaşi an.
LSMVJ este considerată principala organizaţie sindicală a minerilor din Valea Jiului, cu peste 8000 de membri, fiind afiliată BNS.
USME este formată din 3700 de membri de sindicat de la exploatările miniere Livezeni, Petrila şi parţial Lonea şi Uricani.
Mihai Stan
