REŞIŢA – Sub îndrumarea dascălilor, tot mai mulţi elevi se implică în redactarea revistelor şcolare.
Douăsprezece unităţi cărăşene de învăţământ au intrat luna aceasta în competiţia judeţeană a revistelor şcolare, organizată zilele trecute la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin. Este vorba despre publicaţiile: „Generaţia mea“, a Liceului Tehnologic „Mihai Novac“ Oraviţa (coordonator: Alina Viorica Cerbu; secţiune: caleidoscop), „Lumea din noi“, a Liceului „Traian Vuia“ Reşiţa (coordonator: Rodica Ghiu; secţiune: caleidoscop), „Jurnal de Liceu“, a Liceului Teoretic „General Dragalina“ Oraviţa (coordonator: Bogdan Alin Imbri; secţiunea: caleidoscop), „Re-creaţie“, a Colegiului Naţional „C.D Loga“ Caransebeş (coordonator: Ariana Covaci: secţiunea: cultură artistică), „Revista de contabilitate“, a Colegiului Economic al Banatului Montan Reşiţa (coordonator: Mariana Popovici şi Octavia Mergea: secţiunea: contabilitate), „Jurnal de călătorie“, a Colegiului Naţional „Traian Lalescu“ Reşiţa (coordonator: Nicu Chiosa; secţiunea: de atitudine – număr festiv), „Managementul schimbării“, a Colegiului Naţional „Traian Lalescu“ Reşiţa (coordonator: Monica Giuchici; secţiunea: metodico-ştiinţifică), „Rilă Ţupăilă“, a Grădiniţei PP Nr. 4 Caransebeş (coordonator: Otilia Dinulică; secţiunea: caleidoscop), „Ţară de dor“, a Şcolii Gimnaziale „Romul Ladea“ Oraviţa (coordonatori: Ionela Blagoe şi Adelita Anoca; secţiunea: caleidoscop), „Universul ABC“, a Şcolii Gimnaziale Nr.1 Bocaşa (coordonator: Milora Poroineanu; secţiunea: caleidoscop), „Lumea noastră“, a Şcolii Gimnaziale Nr. 7 Reşiţa (coordonator: Cristina Ardeleanu; secţiunea: caleidoscop) şi „Lumea tehnologiei“, a Colegiului Naţional „Mircea Eliade“ Reşiţa (coordonator: Ana Ghican; secţiunea: tehnic)
Notarea şi departajarea revistelor înscrise în concurs s-a făcut de o comisie de specialişti din cadrul ISJ Caraş-Severin, după următoarele criterii: adecvarea problematicii la interesele şi nevoile grupului receptor; reflectarea ofertei şcolare a unităţii de provenienţă; originalitate şi atractivitate în tratarea subiectelor; valoarea instructiv-educativă a conţinutului; aspect; cultivarea parteneriatului şcolar; dimensiunea europeană şi mesajul intercultural; continuitate în structura revistei. Luând în considerare toate aceste aspecte, comisia de jurizare a decis să trimită la etapa naţională a concursului de reviste şcolare, care se va desfăşura în perioada 22 mai – 12 iunie, şapte publicaţii, şi anume: „Generaţia mea“, „Jurnal de liceu“, „Re-creaţia“, „Jurnal de călăltorie“, „Ţară de dor“, „Lumea noastră“, „Lumea tehnologiei“.
