Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Alt val de tineri se vor bucura de cursul festiv joi, 14 aprilie, de la ora 11.00, sub cupola Aulei Magna a Universităţii „Eftimie Murgu“ din Reşiţa.

Dacă săptămâna trecută festivităţile i-au avut în centru pe studenţii Facultăţii de Ştiinţe Sociale, acum a venit rândul celor care urmează programele Facultăţii de Ştiinţe Economice: Marketing, Economia comerţului, turismului şi serviciilor, şi Contabilitate şi informatică de gestiune.

Programul cursurilor festive continuă săptămâna viitoare cu tinerii care vor absolvi în vară programele Facultăţii de Inginerie şi Management.