Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Echipa de fotbal american Reșița Locomotives va participa în 2015 în Campionatul Național.

Inițiatorul proiectului Reșița Locomotives, medicul stomatolog Raul Siladi spune că echipa sa mai are de pus la punct detalii tehnice înaintea debutului în Campionatului Național de Fotbal American. Din 2015, gruparea sportivă reșițeană va activa în premieră în competiția internă, după două sezoane în care mai mulți componenți ai echipei au evoluat pentru vicecampioana Timișoara 89ers. Cele două formații bănățene s-au întâlnit într-un meci amical disputat pe stadionul Gloria din Reșița. Cu acest prilej, am asistat la o premieră, primul meci de fotbal american jucat în municipiul de pe Bârzava.

„A fost un meci greu, dar sper că am reușit să oferim un spectacol frumos oamenilor care și-au rupt din timpul lor liber și au venit la stadion să ne vadă, a spus Raul Siladi. Proiectul Reșița Locomotives începe să prindă contur, ne vom înscrie în campionat și sperăm să facem o figură frumoasă. Să arătăm că se poate ca într-un oraș ca al nostru să existe o echipă de fotbal american, care să facă față cu brio partenerelor de întrecere. Le-am spus și băieților că sunt foarte mândru de ei, am arătat ca o echipă. Dintre echipele nou-înființate cred că niciuna nu s-a prezentat așa de bine la primul meci de pe teren propriu. Chiar sunt mândru de jucători, am arătat că avem suflet, chiar dacă pe final experiența celor de la Timișoara și-a spus cuvântul. Ne propunem ca în primăvara anului viitor să jucăm un amical, probabil cu o echipă din Serbia. Rămâne de văzut dacă vom juca în Reșița sau în Serbia. În următoarea perioadă, lucrul pe care o să lucrăm cel mai mult și o să punem accent e pregătirea fizică. Avem mult de recuperat din punct de vedere tactic. Am făcut câteva erori mentale, care ne-au costat play-uri mari și cred că s-ar putea elimina cu puțină atenție.“

Reșița Locomotives și Timișoara 89ers se vor întâlni în prima etapă a Campionatului Național de Fotbal American 2015, pe 22 martie, în municipiul de pe Bega.