REŞIŢA – Municipalitatea a decis prelungirea programului de lucru cu publicul al celor de la Evidenţa Persoanelor.
Duminică, 2 octombrie, suntem aşteptaţi la vot, iar pentru exercitarea acestui drept este nevoie de un act de identitate valabil. Şi cum mai sunt reşiţeni care nu şi-au făcut sau înnoit actele, s-a decis prelungirea programului de lucru cu publicul pentru zilele acestea. Potrivit Dispoziţiei Primarului nr. 2674/2014, programul cu publicul al Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor din Reşiţa a fost prelungit. Astfel, miercuri, joi şi vineri, orarul va cuprinde două intervale de lucru cu publicul, între 8.30 şi 13.00, respectiv între 15.00 şi 18.30. Serviciul va lucra cu publicul şi sâmbătă, 1 noiembrie, când ghişeele vor fi deschise între orele 8.00 şi 16.00. În ziua alegerilor, duminică, 2 noiembrie, orarul este ceva mai lung, de la 8.00 la 21.00.
Sediul SPCLEP Reşiţa este situat pe strada Libertăţii nr. 18, la parterul fostului sediu al Poştei vechi. Serviciul deserveşte atât reşiţenii, cât şi cetăţenii dintr-un număr de zece comune: Brebu, Brebu Nou, Caraşova, Dognecea, Ezeriş, Fîrliug, Goruia, Lupac, Văliug şi Zorlenţu Mare.
Pentru eliberarea unei cărţi de identitate sunt necesare următoarele documente: certificat de naştere, certificat de căsătorie, dacă este cazul, certificatele de naştere ale copiilor cu o vârstă mai mică de 14 ani, în cazul în care există, un act administrativ sau judecătoresc privind desfacerea şi încetarea căsătoriei, acolo unde se înregistrează o asemenea situaţie, şi actul cu care se dovedeşte domiciliul. Taxa ce trebuie achitată pentru eliberarea cărţii de identitate este de 7 lei.
