REȘIȚA – În etapa a șasea a Diviziei A de handbal masculin, Seria B, HC Adrian Petrea evoluează miercuri, de la ora 15, în deplasare la Academia de Handbal Minaur Baia Mare.
Echipa reșițeană vine după un parcurs perfect, cu victorii pe linie în cele cinci etape derulate până acum din actualul sezon competițional. Liderul Seriei B, cu 15 puncte, se deplasează în Maramureș cu intenția de a mai obține o victorie și alte trei puncte în clasament.
„Dacă ne facem jocul nostru, nu vom avea probleme în a ne impune, a spus Adrian Petrea. E drept că am avut începuturi mai greoaie în ultimele trei meciuri, dar pe parcurs ne-am revenit și am câștigat detașat.“
HC Adrian Petrea a obținut cinci victorii în acest sezon: 41-27 cu HC Rom Cri Brașov, 38-22 cu HCM Făgăraș, 48-23 cu HCM Sighișoara, 30-20 cu UNIT Alba Iulia și 36-20 cu HC Sibiu. Handbaliștii reșițeni au maximum de puncte, 15, și vor mai disputa încă un meci în această săptămână. În etapa a șaptea, sâmbătă, 18 octombrie, de la ora 17, HC Adrian Petrea va întâlni pe HC Potaissa Turda II. Întâlnirea este programată la Sala Polivalentă din Reșița.
