REŞIŢA – 15 administraţii publice locale din judeţ sunt beneficiarele unui proiect ce-şi propune informatizarea Registrului Agricol.
Din iunie 2015, primăriile din Reşiţa, Caransebeş, Moldova Nouă, Slatina Timiş, Sacu, Armeniş, Băuţar, Bozovici, Luncaviţa, Buchin, Berzasca, Fârliug, Bucoşniţa, Teregova şi Ramna trec de la Registrul Agricol pe suport de hârtie la cel electronic, graţie unui proiect european implementat de Consiliul Judeţean Caraş-Severin.
Proiectul urmăreşte facilitarea accesului la informaţii din domeniul agricol pentru cetăţeni şi pentru mediul de afaceri. Concret, orice persoană interesată să obţină informaţii legate de componenţa unei gospodării sau a unei ferme, precum şi date referitoare la suprafeţele agricole, pomicole sau forestiere, o va putea face din faţa unui calculator, fără a mai fi nevoit să se adreseze funcţionarilor publici din primării. Omul intră pe un portal, se autentifică, completează un formular de cerere, pe care îl trimite apoi spre o bază de date, iar răspunsul îl primeşte în timp real. În urma implementării acestui serviciu electronic, se vor mai putea obţine şi informaţii legate de eliberarea certificatelor de urbanism ori a autorizaţiilor de construcţie, sau date despre orice alte documente şi adeverinţe de acest gen.
Primul lot de echipamente IT (staţii de calcul operaţionale, echipamente de reţea, notebook-uri, multifuncţionale A3 monocrome, imprimante A3 color, dispozitive mobile tip Smartphone, servere de comunicaţii şi baze de date, calculatoare, GPS de precizie, videoproiectoare) pentru gestionarea informatică a Registrului Agricol a sosit vineri în depozitul Consiliului Judeţean Caraş-Severin, al doilea transport urmând să ajungă la Reşiţa, miercuri, 15 octombrie.
Din depozitul instituţiei, echipamentele vor ajunge la cele 15 primării, partenere în cadrul proiectului. „Valoarea acestor echipamente este de 8.350.000 de lei. Gestionarea informatică a Registrului Agricol se adresează unui număr de 15 localităţi din Caraş-Severin – cele două municipii, oraşul Moldova Nouă şi 12 comune – localităţi care au optat pentru derularea acestui proiect. După acelaşi model, vom încerca să extindem proiectul, care se adresează cetăţenilor şi agenţiilor economici şi care vizează inclusiv posesia terenurilor agricole, pentru alte 15 administraţii locale din Caraş-Severin. Acest lucru se va întâmpla în momentul în care fondurile europene vor fi deblocate în acest sens. Mai trebuie spus că proiectul a fost derulat pe Programul Operaţional Sectorial «Creşterea Competitivităţii Economice». Contribuţia CJ este de 2%, restul sunt fonduri europene. Aceasta este încă o formă de a accesa fonduri europene, încă o modalitate de a aduce bani în judeţ. De data aceasta, pentru gestionarea informatică a Registrului Agricol“, a declarat preşedintele CJ, Sorin Frunzăverde.
