Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Echipa reşiţeană a învins pe HC Sibiu cu scorul de 36-20 (18-12), în etapa a V-a.

HC Adrian Petrea defilează în Seria B a Diviziei A de handbal masculin. Primele cinci etape din acest sezon au adus tot atâtea victorii pentru noua echipă de handbal a Reşiţei. Derby-ul cu HC Sibiu, prin prisma locurilor ocupate în clasament, al egalităţii de puncte dintre cele două echipe, a fost unul dezechilibrat. Doar începutul de meci a fost ceva mai greoi pentru handbaliştii reşiţeni, aşa cum recunoştea şi antrenorul Adrian Petrea. Dar, după aceea, experienţa componenţilor şi-a spus cuvântul şi formaţia gazdă a dat recital în faţa publicului prezent la Sala Polivalentă din Reşiţa.

În poartă, Andy Sămînţă şi Cristian Ionescu au bifat câte 30 de minute, ambii având intervenţii reuşite pe parcursul meciului. De remarcat că, deşi intrarea este liberă, mulţi spectatori au preferat să cumpere bilete, ce pot fi achiziţionate cu suma simbolică de doi lei. Un exerciţiu de marketing iniţiat de HC Adrian Petrea şi astfel 275 de bilete au fost vândute pentru meciul cu HC Sibiu. Un gest prin care fanii îşi arată ataşamentul faţă de echipa reşiţeană, iar handbaliştii le oferă în schimb victorii spectaculoase. „Jocul nostru este în creştere, de la meci la meci“ a spus Adrian Petrea.

HC Adrian Petrea: Andy Sămînţă, Cristian Ionescu – Răzvan Daia (9 goluri), Marius Bahan (7), Cristian Lela (5), Ilie Vaidasigan (4), Mihai Rohozneanu (3), Sebastian Pârvan (3), Adrian Petrea (3), Marius Drăgănescu (1), Marian Crăciun (1), Robert Rugaci, Zsolt Steiner. În etapa viitoare, miercuri, 15 octombrie, de la ora 15, HC Adrian Petrea va juca în deplasare la Academia de Handbal Minaur Baia Mare.