REŞIŢA – Pompieri, echipe de descarcerare, poliţişti, jandarmi… Din fericire, a fost vorba doar despre un exerciţiu.
Maşini de pompieri, echipe de intervenţie, de descarcerare… toate în curtea Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Primăvara“ din Reşiţa. N-a fost incendiu, ci doar un exerciţiu de evacuare în caz de incendiu, pus la cale de pompieri, poliţişti şi jandarmi. De fapt, marţi, 7 octombrie, centrul a fost gazda unui control de fond ce a urmărit să testeze capacitatea şi implicarea angajaţilor instituţiei în cazul izbucnirii unui eventual incendiu în clădire. Iar pentru asta, în curte au fost aduse două maşini de pompieri, cu sirenele şi girofarurile pornite, organizându-se o evacuare a copiilor şi a părinţilor, una dintre „victime“ fiind scoasă cu targa. Şi dacă tot au ajuns în mijlocul celor mici, după treburile serioase, acţiunea pompierilor a avut şi o parte mai distractivă. Copiii s-au bucurat cel mai mult pentru că au putut manevra furtunul cu apă, s-au jucat cu aparatura pe care au adus-o pompierii şi au urcat în maşini, după cum ne spune Ciprian Cuciureanu, învăţător la „Primăvara“.
Activităţile derulate în incinta centrului au avut drept scop formarea unui comportament preventiv adecvat prin cunoaşterea principalelor riscuri în domeniul situaţiilor de urgenţă, a măsurilor de prevenire, reducere sau limitare a efectelor negative. S-a pus accentul pe dezvoltarea capacităţilor de înţelegere şi evaluare a pericolelor generate de incendiu, precum şi de formarea spiritului de solidaritate şi de voluntariat, prin implicarea individuală sau în echipă, inclusiv pentru autoprotecţie, protecţie sau acordarea de prim-ajutor.
Acţiunea a angrenat aproximativ 50 de copii, tot cam atâţia părinţi şi în jur de 35 de cadre didactice care au învăţat lecţia intervenţiei în caz de incendiu sub supravegherea salvatorilor de profesie.
Original Video – More videos at TinyPic
