REŞIŢA – Acesta este obiectivul de atins al unui proiect transfrontalier derulat de autorităţile din Caraş-Severin şi cele din Serbia.
Proiectul intenţionează dezvoltarea unui sistem eficient de alarmare, în conformitate cu standardele Uniunii Europene, în cee ce priveşte reducerea timpului de reacţie în situaţii de urgenţă.
„Am participat la implementarea unui proiect deosebit de important, care pentru noi, cei din judeţul Caraş-Severin, este mai mult decât binevenit, având în vedere că se doreşte creşterea capacităţii de intervenţie în situaţii de urgenţă, a unităţilor administrativ-teritoriale. Nu de puţine ori s-a condamnat faptul că reacţia acestora a fost una slabă s-au întârziată. Prin intermediul proiectului, se doreşte ca timpul de reacţie să fie cât mai scurt, prin măsurile care se iau”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ionesie Ghiorghioni.
CJ a organizat luni, 29 septembrie, la Reşiţa, evenimentul „Open days” în cadrul proiectului „Îmbunatăţirea capacitătii de reacţie a autorităţilor române şi sârbe în situaţii de urgenţă”, finanţat în cadrul Programului IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Republica Serbia, Axa prioritara 2 – Mediu şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă, Măsura 2.3. – Sisteme mai eficiente de abordare a situaţiilor de urgenţă. Au fost prezentate rezultatele proiectului dar şi sistemul integrat de alertă preventivă, ce constă din datele furnizate de 13 staţii hidrometrice, care sunt gestionate, printr-un server, de către o aplicaţie informatică informatică dedicată.
Aplicaţia generează o alertă de tip preventiv, în momentul în care nivelul apei depăşeşte un prag prestabilit, beneficiarii direcţi fiind Administraţia Bazinală de Apă Banat, Consiliul Judeţean Caraş-Severin, alaturi de 13 primării pe raza cărora au fost instalate staţiile respective.
