REŞIŢA – Municipalitatea reşiţeană dă, la 1 octombrie, startul în goana după ajutorul pentru încălzirea locuinţei.
Serviciul Public de Asistenţă Socială din subordinea municipalităţii reşiţene anunţă faptul că, în perioada 1 – 17 octombrie, vor fi preluate cererile şi declaraţiile pe proprie răspundere pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei cu gaze naturale, energie electrică precum şi combustibili solizi sau petrolieri, pentru sezonul rece 1 octombrie 2014 – 31 martie 2015.
Beneficiari pot fi familiile şi persoanele singure din municipiul Reşiţa al căror venit net mediu lunar pe membru nu depăşeşte 615 lei. Aceştia trebuie să se prezinte la ghişeele Serviciului Public de Asistenţă Socială (strada Libertăţii nr. 18-22, fostul sediu al poştei vechi). Cererile pentru încălzirea locuinţei cu combustibili solizi sau petrolieri se vor depune la Camera 5 a instituţiei, intrarea făcându-se prin curtea operatorului de telefonie de vizavi.
Programul de lucru este de luni până joi, între orele 8.00 şi 16.00, şi vineri, în intervalul orar 8.00-13.30. Preluarea documentelor se va face în ordinea alfabetică a iniţialei numelui de familie, astfel: între 1 şi 6 octombrie, literele de la A la H, din 7 până în 10 octombrie, literele de la I-P, respectiv între 13 şi 17 octombrie, literele de la R la Z.
Pe lângă cerere şi declaraţie pe proprie răspundere, sunt necesare următoarele acte:
– factura de gaz/factura de energie electrică (cu excepţia celor care utilizează lemne sau combustibili petrolieri);
– copie după actele de identitate ale tuturor membrilor familiei (B.I. sau C.I. cu adresa pentru imobilul pentru care se solicită ajutorul, respectiv certificat de naştere pentru copiii sub 14 ani);
-copie xerox după actul de proprietate, certificat de moştenitor/contract de vânzare-cumpărare/contract de închiriere/contract de donaţie/contract cu clauză de abitaţie/contract de comodat/contract de întreţinere sau împuternicire notarială din partea proprietarului din care să rezulte acordul acestuia privind solicitarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei;
– copie xerox după talonul autoturismului/carte de identitate a autoturismului;
– adeverinţă de la Asociaţia de locatari/proprietari în care se certifică nominal persoanele care locuiesc şi sunt înscrise în cartea de imobil sau chitanţa privind plata gunoiului menajer, eliberată de către cei de la Brantner, pentru situaţiile unde nu există asociaţie de proprietari;
– în cazul minorilor cu vârsta sub 14 ani care locuiesc doar cu un singur părinte sau locuiesc împreună cu bunicii, fără a exista o hotărâre judecătorească privind încredinţarea acestora, o declaraţie notarială a părintelui/părinţilor din care să rezulte că minorii locuiesc la domiciliul bunicilor sau se află în grija celuilalt părinte, motivând situaţia existentă;
– acte privind veniturile nete din luna anterioară depunerii cererii (septembrie 2013, respectiv octombrie 2013): adeverinţă de salariu cu venitul net, inclusiv valoarea bonurilor de masă; cupoane de pensii; cupoane de indemnizaţii pentru creşterea copilului până la vârsta de 2 sau 3 ani; cupoane de indemnizaţii lunare pentru persoanele cu handicap; cupoane de alocaţii de stat pentru copii; acte privind alocaţiile pentru minorii aflaţi în plasament familial sau încredinţaţi spre creştere şi educare; acte doveditoare ale veniturilor provenite din închirieri, dobânzi, dividende, părţi sociale, rentă sau subvenţie agricolă etc.
– adeverinţă eliberată de Serviciul Public de Impozite şi Taxe al primăriei, din care să rezulte bunurile mobile şi imobile impozabile deţinute de către familie sau persoanele singure, pe raza municipiului Reşiţa, inclusiv în alte localităţi;
– adeverinţă eliberată de Biroul Agricol din cadrul Serviciului Public pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat al municipiului Reşiţa, care să ateste terenurile aflate în proprietate precum şi numărul de animale aflate în gospodărie.
