Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – 2014 a fost un an nefast pentru apicultori, cu ploi multe şi temperaturi scăzute. Din cauza precipitaţiilor abundente, recolta de miere a fost compromisă.

Numeroase familii de albine au murit de foame pentru că nu au găsit suficient nectar să se hrănească, iar apicultorii care nu au făcut pastoral nu au scos nici un gram de miere. Prin urmare, producţia este mult mai mică decât cea din anii precedenţi, iar preţul mierii a crescut considerabil. Venind în sprijinul apicultorilor, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a elaborat un proiect privind acordarea unui sprijin financiar care să compenseze pierderile suferite de aceştia, se arată într-un comunicat de presă.

Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis, prevăzută de proiectul de hotărâre privind compensarea pierderilor, suferite de apicultori sunt de 4.131.000 de lei şi se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate cu această destinaţie Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2014.

Ajutorul de minimis se acordă întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în sectorul apicol, în domeniul producţiei primare, şi care au cheltuieli suplimentare necesare continuarii ciclului de producţie, cauzate de fenomenele hidrometeorologice nefavorabile din perioada mai – iulie 2014. Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc întreprinderilor până la 28 februarie 2015.