REŞIŢA – În etapa a II-a a Ligii a II-a de fotbal, Metalul Reșița – Șoimii Pâncota, sâmbătă, 6 septembrie, ora 11.
După victoria din runda inaugurală, 2-1 pe terenul formației Fortuna Poiana Câmpina, cu goluri marcate pe final de meci de Claudiu Ionescu și Octavian Vasile, Metalul Reșița va susține la final de săptămână primul meci pe teren propriu în noul sezon. Adversară va fi nou-promovata Șoimii Pâncota, din lotul căreia face parte fostul atacant al celor de la Metalul, Marius Staicu.
„Sper să facem o partidă bună, să luăm cele trei puncte, să mulțumim publicul, a spus antrenorul Daniel Oprița. După victoria de la Câmpina avem un moral bun și trebuie să continuăm tot așa. Jucăm acasă, trebuie să abordăm o tactică ofensivă și să câștigăm. Vreau să atacăm din primul minut, să încercăm să dăm gol cât mai repede. Mă așteptăm ca echipa din Pâncota să vină să se apere, să se așeze pe două linii și de aceea e foarte important să dăm gol repede. Vor apărea ceva schimbări în lot față de meciul de la Câmpina. Sunt forțat de accidentările care au apărut în ultimele zile. Au ceva probleme Claudiu Ionescu și Vișan Crețu. Vom mai vedea până la ora meciului ce se poate face, dacă îi putem recupera. Mai sunt și alte schimbări, pentru că m-a nemulțumit puțin meciul din prima etapă și am decis să le dau șanse și altor jucători și sper ca de data aceasta să nu mai începem de la 0-1, ci să fim noi cei care vor marca primii și să câștigăm.“
Daniel Oprița își dorește ca iubitorii fotbalului să vină la meciurile echipei Metalul Reșița. „Jocul nostru și victoriile vor aduce lumea la stadion“, a conchis tehnicianul formației reșițene. „Consider că de sâmbătă începe practic campionatul pentru noi, a spus portarul Cristian Zimmermann, noul căpitan al rosso-nerilor. Debutăm în fața propriilor suporteri, va fi cu siguranță un meci greu, dar jucăm acasă și mi se pare normal să luăm toate cele trei puncte.“
Metalul Reșița a intrat de joi seara în cantonament la Stadionul „Mircea Chivu“ din Valea Domanului, iar componenții lotului așteaptă cu încredere meciul de sâmbătă, primul pe teren propriu în actualul sezon competițional. Partida Metalul Reșița – Șoimii Pâncota va fi sâmbătă, 6 septembrie, de la ora 11, iar biletul de intrare costă 5 lei.
