Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Cursul zilelor noastre ne aduce în atenție adesea cazuri tulburătoare ale semenilor noștri răpiți, fără de vreme, de boala secolului, cancerul. Nu există medii în care această nemiloasă boală să nu fi secerat destine, să nu frângă inimi și să nu ridice semne de întrebare disperate spre divinitate.

Un important cercetător român din județul Caraș-Severin, prof. univ. dr. Pavel Chirilă, este unul dintre cei care au scris și au vorbit despre modul de prevenire a cancerului. Mai mult decât atât, fundația pe care o conduce, împreună cu mănăstirea Nera din județul nostru, au demarat construcția unei clinici de îngrijiri paliative, prima din țară de acest fel.

Lucrarea se află în curs de edificare și va deservi îngrijirea bolnavilor aflați în ultimul stadiu de manifestare a cancerului. În acest sens, joi, 4 septembrie 2014, începând cu ora 17.30, în sala festivă a Consiliului Județean Caraș-Severin, va avea loc conferința „Prevenirea cancerului” susținută de prof. univ. dr. Pavel Chirilă. În cadrul evenimentului se vor strânge şi fonduri în vederea definitivării clinicii de îngrijiri paliative „Nera”.

La acest eveniment sunt așteptaţi să participe toți aceia care doresc să se informeze despre modul de prevenire a cancerului, dar și persoane care doresc să contribuie la finalizarea clinicii, care în viitor poate găzdui semeni de-ai noștri aflați în ultimele clipe ale suferinței, oferindu-le posibilitatea de a-și întâmpina deznodământul vieții în mod demn.