Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Studenţii care învaţă la Reşiţa se vor bucura, începând din primăvara anului viitor, de condiţii deosebite în urma absorbţiei de fonduri structurale.

Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa derulează, în clipa de faţă, trei proiecte susţinute din fonduri structurale. De departe, cel mai important dintre ele vizează infrastructura educaţională, şi se bucură de un buget de nu mai puţin de 24,55 milioane de lei. Pe scurt, iniţiativa a debutat în 20 noiembrie 2012 şi va face ca, până în primăvara anului viitor, studenţii reşiţeni să se bucure, în cadrul Campusului Universitar Complex „Eftimie Murgu“, de pe urma lucrărilor de reabilitare, modernizare, dezvoltare şi echipare a infrastructurii.

campus

Un alt proiect vizează un parteneriat regional şi euroregional pentru tranziţia spre piaţa muncii prin consiliere în carieră şi stagii de practică la angajator. Iniţiativa beneficiază de un buget de 2,16 milioane de lei şi este derulată în parteneriat cu universităţile din Szeged, Ungaria, şi cu „Politehnica“ din Timişoara, precum şi cu Institutul de Studii şi Proiectări Energetice Bucureşti.

Cel de-al treilea proiect finanţat din fonduri structurale vizează elaborarea planului de management al ariei protejate Cheile Rudăriei, a cărui realizare se va face pe un buget de 1,81 milioane de lei.