Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Problema a fost atinsă luni, sub cupola municipalităţii reşiţene, cu prilejul unei şedinţe extraordinare de consiliu local.

Întrunirea aleşilor a pus pe tapet probleme legate de termoficare, de ajutorul de urgenţă pe care-l vor primi familiile beneficiare, care va fi cuprins între 500 şi 3.000 de lei, a fost rectificat bugetul şi a fost aprobat regulamentul necesar vânzării mijloacelor fixe, inclusiv a firului de cupru rămas în urma tramvaiului.

„Acesta a fost inventariat, noi vom trece la respectarea procedurilor de vânzare a acestor mijloace fixe scoase din uz, casate, inclusiv a firului de cupru, prin Direcţia de Administrare a Patrimoniului, iar diferenţa, care nu se regăseşte efectiv în curtea operatorului, va fi imputată operatorului local. (…) Dacă vom găsi surse de finanţare, vom vedea în ce măsură şina de tramvai din Reşiţa va fi reabilitată sau va fi amplasată pe un alt traseu“, precizat primarul Mihai Stepanescu.

Acolo unde este cazul, partea metalică va fi scoasă, iar dalele vor fi acoperite cu un covor asfaltic.