Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Fotbalistul Cosmin Moţi nu este apreciat şi iubit doar de bulgari, ci şi de cei de acasă.

După succesul înregistrat miercuri seara cu echipa la care joacă  din 2012, Ludogoreţ Razgrad, fotbalistul Cosmin Moți este privit acum ca un erou de bulgari. Drept dovadă, o echipă de jurnaliști din Sofia, de la postul Btv, s-a aflat vineri, 29 august, la Reșița, pentru a realiza un documentar despre orașul în care a copilărit acesta.

Jurnaliştii, un reporter și un cameraman, au luat cadre din centrul Reșiței, din faţa blocului  unde locuiesc acum doar părinții fotbalistului, de la Şcoala Gimnazială Nr.2, locul în care a învățat, şi de la Stadionul Mircea Chivu. Aici, echipa de la Btv a fost întâmpinată de  Adrian Ciocan, unul dintre oficialii clubului. Jurnaliștii au stat de vorbă și cu reșițenii care,  vineri după-amiaza, s-au aflat în  trecere sau se odihneau pe băncile din centrul civic.

Aceştia au apreciat evoluția bună a lui Cosmin Moți din meciul jucat împotriva Stelei, și chiar dacă unora le-a fost greu să vorbească despre înfrângerea românilor, au dat dovadă de fairplay și l-au felicitat pe reșițean pentru felul în care s-a comportat pe terenul de joc. Despre copilul și adolescentul Cosmin Moți au vorbit și vecinii de bloc ai acestuia, care au mărturisit că în seara meciului nu s-au dezlipit din fața televizorului până la final.

bulgari-resita

Ultimele cadre s-au tras de pe Dealul Lupacului, din fața tăbliţei pe care stă scris negru pe alb numele municipiului. Primele cuvinte adresate în fața camerei de jurnalistul bulgar au fost: „Bună seara, transmitem din orașul eroului Cosmin Moți!“. Și da, pentru bulgari și pentru mica comunitate din Razgrad, orășelul unde în urmă cu patru ani s-a înființat echipa Ludogoreţ, Cosmin Moți este un erou pentru că a reușit să apere două lovituri de departajare și să înscrie una. Drept recunoștință, administrația din Razgrad îi va înmâna fotbalistului, săptămâna viitoare, cheile orașului, în timp ce patronul echipei a promis că una dintre peluzele stadionului va purta numele lui Cosmin Moţi.