REŞIŢA – Vineri, 29 august, elevii clasei a III-a B de la Şcoala Gimnazială Nr. 2 din Reşiţa şi-au luat rămas bun de la Şcoala de vară.
Evenimentul coordonat de profesoara Ozana Drăgilă s-a desfăşurat în perioada 18-30 august, în colaborare cu Organizaţia „Salvaţi copiii“ filiala Reşiţa, Asociaţia Umanitară „Iniţiativa DA“ şi Librăria „Semn de Carte“ Reşiţa.
Şcoala de vară – Joc şi creaţie a fost opţiunea potrivită pentru petrecerea timpului liber pe parcursul acestei vacanţe. Astfel, elevii implicaţi în proiect şi-au petrecut o mare parte din luna august, într-un mediu atractiv şi un cadru favorabil dezvoltării aptitudinilor, creativităţii, imaginaţiei şi gândirii critice. Toţi copiii au fost călăuziţi cu grijă şi competenţă de o echipă de cadre didactice înarmate cu experienţă, profesionalism, entuziasm şi pasiune, dornice de a-i introduce într-o atmosferă creativă, plăcută şi relaxantă de petrecere a timpului. În cadrul ediţiei a III-a a Şcolii de vară, elevii au participat la atelierul de cunoaştere cu secţiunile „Cuvinte vrăjite“ (lectură şi scriere creativă) şi „Magia Matematicii“, dar şi la atelierul „Culoare şi Fantezie“ cu secţiunile „Pictură“, „Artă decorativă“ şi „Artă fotografică“. Aceste activităţi au fost îmbinate cu drumeţii, vizite la muzeu, vizionări de filme, plimbări şi jocuri în aer liber.
„Mi-a plăcut şotronul, baschetul şi creaţiile pe care le-a făcut. În cadrul Şcolii de vară am aflat că poţi să înveţi prin joacă“, ne-a mărturisit Nicoleta Calfa. Şi colegul său, Mario Hidigan este mulţumit de timpul liber petrecut cu folos. „M-am distrat şi am fost şi creativ. Asta a fost cea mai frumoasă şcoală de vară la care am participat“, ne-a declarat Mario.
