Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Situaţia celor trei blocuri reşiţene de pe I.L. Caragiale este pe masa analizei celor de la ANRMAP.

La Reşiţa, cursa pentru reabilitarea termică sprijinită cu bani europeni şi guvernamentali a început cu adevărat abia în toamna anului trecut. Numai că regulile au fost schimbate în timpul jocului, iar din cele 16 asociaţii care s-au înscris în cursă (13 aveau dosarele complete) doar trei au câştigat cursa. Este vorba, de fapt, despre trei scări de bloc, în imobilul care înconjoară centrul civic: blocurile 18, 19 şi 20 de pe strada I.L. Caragiale. Potrivit Direcţiei Tehnice, proiectul se anunţa a fi unul dintre cele mai importante din cele depuse spre finanţare pe POR.

În momentul de faţă, documentaţia a fost transmisă la Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice spre verificare, după cum ne informează Direcţia Tehnică. Ca regim de înălţime, iniţiativa cuprinde lucrări pentru subsol, parter şi zece etaje, termenul de execuţie fiind de 12 luni. Valoarea totală a contractului de finanţare este de 1,87 milioane de lei, dintre care 1,03 milioane reprezintă asistenţa financiară, contribuţia locală fiind de 0,84 milioane.

Teoretic, 60% din bani sunt asiguraţi de la centru, jumătate din acest procent fiind acoperită din bani guvernamentali, cealaltă jumătate din bani europeni. Cota rămasă, de 40 de procente, este acoperită pe plan local, în cotă variabilă, de către autorităţi şi de către cetăţeni.

Cotele de contribuţie din cele 40% sunt împărţite între autorităţi şi cetăţeni în funcţie de veniturile locatarilor. Astfel, dacă jumătate sau mai mulţi dintre locatari au venituri sub 150 de euro, cofinanţarea acordată de către municipalitate este de 30%, iar cea pe care trebuie s-o plătească asociaţia este de 10% din valoarea lucrărilor. Dacă veniturile locatarilor sunt situate între 150 şi 350 de euro, cofinanţarea asigurată de primărie este de 20%, egală cu cea pe care trebuie s-o suporte asociaţia. Iar în cazul celor cu venituri situate între 350 şi 500 de euro, municipalitatea suportă doar 10% din costurile eligibile, restul de 30% căzând în sarcina asociaţiei.