TIMIŞOARA – Echipa masculină de handbal HC Adrian Petrea a disputat un joc de verificare în această săptămână.
Deși inițial partida cu CH Politehnica II Timișoara era programată la Moșnița Nouă, aceasta a avut loc la Sala Banu Sport din municipiul de pe Bega. Condițiile improprii ale sălii din Moșnița Nouă au dus la această decizie, de aceea și meciul a început cu o întârziere de o oră, până ce handbaliștii au ajuns în Timișoara. Handbal Club Adrian Petrea a făcut o repetiție utilă pentru noul sezon al Diviziei A, în compania viitoarei colege de serie, CH Politehnica II Timișoara, pe care au învins-o în acest meci amical cu scorul de 33-21. A fost un joc bun făcut de elevii antrenorului Adrian Petrea, lotul este omogen și sunt semne bune pentru o reprezentare onorabilă a Reșiței în liga secundă a României. „Au jucat toți componenții lotului. Mi-a plăcut determinarea băieților și pot spune că a ieșit foarte bine. Nu cunoșteam echipa secundă a celor de la Poli, îi vom întâlni și în campionat“, a spus Adrian Petrea.
HC Adrian Petrea în meciul de la Timișoara: C. Ionescu, Sămînță, Bahan, Rohozneanu, Grozăvescu, Lela, Daia, Vaidasigan, Rugaci, Steiner, Crăciun, Heimbach, Drăgănescu, A. Ionescu. Antrenor: Adrian Petrea.
Echipa reșițeană a susținut în această lună cinci meciuri de verificare, toate în deplasare. După dubla cu Energia Pandurii Târgu Jiu (scoruri 25-35 și 28-32), au urmat jocurile de la Oradea, cu echipa locală CSM (scor 25-25) și cu CSM București (scor 19-28) și acest joc cu CH Politehnica II, câștigat cu scorul de 33-21. Până la startul Diviziei A, HC Adrian Petrea va organiza și un meci de prezentare, în luna septembrie. În noul sezon, echipa reșițeană va debuta pe 13 septembrie, cu un meci pe teren propriu cu HC Rom Cri Brașov.
