REŞIŢA – Muzeul Banatului Montan din Reşiţa a găzduit o întâlnire a candidatului Partidului Mişcarea Populară la preşedinţia României – Elena Udrea – cu membrii şi simpatizanţii acestei formaţiuni politice.
„Sunt un om care a făcut ceva în viaţă, cât am fost ministru, ştiu ce trebuie făcut în România şi sunt, ca om politic, suficient de puternică, încât să-mi numesc un guvern care să poată face o Românie frumoasă, în care vrem cu toţii să trăim. Evident că politica externă este unul din atributele cele mai importante, conform Constituţiei, pe care un preşedinte le are. Eu, ca şi candidat al Mişcării Populare susţin ideea pe care şi preşedintele Traian Băsescu a lansat-o şi a promovat-o, dar în acelaşi timp, nu putem să nu dăm răspunsurile românilor pe care cei mai mulţi dintre ei vor să le cunoască: cum se va trăi din noiembrie începând în această ţară şi, desigur, cu cine va fi România partener în relaţiile externe“, a declarat preşedintele PMP.

Elena Udrea a ţinut să sublinieze şi poziţia pe care o are faţă de declaraţiile adversarilor şi aliaţilor politici.
„Lui Victor Ponta, care nu a guvernat ţara timp de doi ani, nici nu îi trece prin cap să o guverneze acum, după ce a dus România în recesiune timp de două semestre, când am avut cădere economică. În momentul în care se întâmplă atât de multe probleme importante, atât în ţară, cât şi în afara ei, Victor Ponta, inconştient ca de obicei, vorbeşte de suspendarea preşedintelui. Victor Ponta face un joc în ideea de a ţine competiţia electorală între el şi domnul preşedinte Traian Băsescu şi fuge în acest fel de lupta politică. Victor Ponta, dacă vrea să aibă o confruntare politică, trebuie să o facă cu candidaţii, cu mine şi nu cu Traian Băsescu, pentru că nu mai candidează. Este ca un boxer în ring care fuge de adversar, iar acest lucru arată iresponsabilitatea lui Victor Ponta, lucru pe care noi îl ştiam“, a amintit preşedintele PMP.

Referitor la numărul mare de candidaţi pentru preşedinţia României, Udrea este de părere că aceasta va reprezenta o mobilizare mai mare la vot a unui electorat care, de regulă, absentează în primul tur. „Aseară am fost la un eveniment în Văliug, unde erau 2.000 de tineri şi contează enorm câte speranţe îşi pun aceşti tineri în mine, pentru că, cumva, un reprezentant al generaţiei lor. Dacă voi fi aleasă preşedinte, cel mult într-o săptămână voi face o majoritate parlamentară, care îl va demite prin mecanismul moţiunii, dacă nu va pleca singur, pe Victor Ponta. Pe mine mă interesează să schimb acest Guvern, care de doi ani şi-a demonstrat, pe pielea românilor, slaba pregătire, incompetenţa şi lipsa de responsabilitate. Sunt un politician suficient de puternic, cu zece ani de carieră“, a mai adăugat Elena Udrea.
