REŞIŢA – Blocul Naţional Sindical susţine că infrastructura nu este pregătită pentru prevederile acesteia.
Confederaţia a precizat, într-un comunicat de presă, faptul că Legea 94 din 2014 este una „cu dedicaţie“, care anulează primele de vacanţă, creează discriminări şi abuzuri grave în rândul angajaţilor şi „pune pe o piaţă de cel puţin 20 de milioane de euro la dispoziţia câtorva firme“.
„Aşa cum este scrisă acum, această lege este neconstituţională, conţine prevederi neclare şi dificil de implementat şi prejudiciază lucrătorii. Legea 94 este produsul unui «avânt revoluţionar», săvârşit pe negândite, o flamă care a făcut membrii Parlamentului să modifice OUG 8 din 2009 (un demers firesc de a reglementa piaţa voucherelor de vacanţă) în sensul de a obliga toate companiile cu capital de stat să folosească voucherele de vacanţă. Lipseşte perioada de tranzit, achiziţionarea trebuie să se facă exclusiv prin ANT – care nu are infrastructura pregătită sau procedurile stabilite încât să preia fluxul de tichete“, a precizat Nicolae Drăgan, preşedintele BNS Caraş-Severin.
Confederaţia a cerut Guvernului să modifice Legea 94 prin ordonanţă de urgenţă şi să proroge aplicarea ei până la 1 ianuarie 2015. „Aplicarea prevederilor actului normativ mai devreme de acea dată produce un prejudiciu direct – membrii noştri sunt constrânşi ca, într-un interval de cinci luni cât a mai rămas până la finalul anului, să utilizeze vouchere de vacanţă în locul primelor în bani în condiţiile în care angajatorii nu aprobă concedii în masă în lunile cu încărcare maximă şi beneficiarii nu au motiv să-şi dorească un concediu în miezul toameni. După 31 decembrie 2014, voucherele îşi pierd valabilitatea“, se precizează în comunicat.
Flavius Rotariu
