Caraş-Severin, Romania

CIUCHICI – O serie de lucrări vor prinde contur spre sfârşitul anului viitor pe raza comunei Ciuchici.

Primarul comunei Ciuchici, Ion Orbulescu, a semnat, în urmă cu două săptămâni, un contract de finanţare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice pentru un proiect de reabilitarea şi modernizare a mai multor tronsoane de drum. „În total, este vorba despre asfaltarea a 8,4 kilometri de străzi în localităţile Ciuchici, Macovişte, Petrilova şi Nicolinţ. Reabilitarea acestora va fi făcută «ca la carte», cu rigole şi podeţe, pentru a nu avea nici un fel de probleme pe timp de ploaie. Avem studiile şi avizele necesare, mai urmează doar să scoatem licitaţia pe SEAP, pentru atribuirea lucrării. Iar pentru acest lucru avem la dispoziţie patru luni, urmând ca lucrările propriu-zise să demareze în primăvara anului viitor“, a explicat primarul Ion Orbulescu.

Tot cu bani de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice se vor derula şi lucrările de modernizarea a căminelor culturale din Ciuchici, Macovişte, Petrilova şi Nicolinţ. Potrivit primarului, proiectul ce cuprinde aceste lucrări a fost declarat eligibil, urmând a fi derulat de Compania Naţională de Investiţii (CNI).

„Noi vom preda printr-un contract cele patru cămine către CNI. Compania va fi cea care va organiza licitaţiile, practic, ea se va ocupa de tot ceea ce înseamnă reabilitare şi modernizare, urmând ca la finalul lucrărilor să ni se predea din nouă cele patru cămine“, a mai precizat Orbulescu.

Roxana Bălan Nafiru