REŞIŢA – Legislaţia în materie de şomaj este încă lapte şi miere la capitolul subvenţii date pentru angajări. Efectele au scăzut în timp, ce-i drept, nemaifiind date subvenţii în funcţie de salariul minim, ajustat de la an la an, ci în funcţie de indicatorul social de referinţă, care de câţiva ani a încremenit la valoarea de 500 de lei.
Chiar şi aşa, statul continuă să încurajeze crearea de noi locuri de muncă. Numai că, la angajare, banii nu se plătesc pârlitului care a dat ajutorul de stat pe o pâine câştigată cu sudoarea frunţii, ci sunt daţi patronului..
În această perioadă, pot fi acordate stimulente financiare pentru angajarea tinerilor care au statut de elevi sau studenţi şi care aleg să muncească în perioada vacanţei. Pentru acest lucru, angajatorii pot beneficia de un stimulent financiar lunar în valoare de 50% din indicatorul social de referinţă în vigoare, acordat din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pentru fiecare elev şi student încadrat în muncă.
„Angajarea poate fi pe perioada vacanţelor, iar stimulentul financiar se poate acorda pentru o perioadă de maximum 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic, pentru fiecare elev şi student căruia i s-a încheiat contract individual de muncă. Beneficiază de stimulentul financiar lunar angajatorii care încadrează în muncă fie pe baza unui contract individual de muncă pe durată determinată, mai mică sau egală cu durata vacanţei, încheiat în condiţiile legii, cu normă întreagã sau, după caz, cu timp parţial; fie pe baza unui contract de muncă temporară, numai dacă durata misiunii de muncă temporară este mai mică sau egală cu durata vacanţei. În cazul tinerilor în vârstã de până la 18 ani, contractul individual de muncă încheiat cu durata timpului de muncă de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână se consideră încheiat cu normă întreagă. Pentru a beneficia de acordarea stimulentului financiar, angajatorii trebuie să încheie o convenţie cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor şi studenţilor“, a precizat consilierul superior Carla Goagă, purtătorul de cuvânt al AJOFM Caraş-Severin.
Nu beneficiază de stimulentul financiar angajatorii care încadrează în muncă anterior datei de începere a vacanţei stabilite potrivit legii. De asemenea, nu au dreptul la stimulent nici angajatorii care au beneficiat, pentru elevii şi studenţii respectivi, de stimulentul financiar prevăzut în lege pentru o perioada de 60 de zile lucrătoare în cursul anului calendaristic.
Antoniu Mocanu
