Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Tinerii care au ratat înmatricularea de zilele trecute mai au o şansă în prima jumătate a lunii septembrie.

Tinerii care au fost declaraţi admişi la Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa, în cadrul sesiunii de vară, dar care nu au reuşit să se înmatriculeze în prima perioadă, desfăşurată la finele lunii iulie, mai au o şansă. Potrivit calendarului admiterii, pentru 8-11 septembrie, a fost programată derularea celei de-a doua perioade de înmatriculare, tinerii care nu respectă aceste termene urmând să-şi piardă locul. Imediat după încheierea celei de-a doua perioade de înmatriculare, a fost programată, pentru trei zile, redistribuirea, prin translatare, a locurilor libere, precum şi înmatricularea candidaţilor admişi pe locurile rămase neocupate.

În cadrul sesiunii de vară, la Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa, pentru studiile de licenţă, au fost declaraţi admişi 207 de candidaţi pe locurile finanţate de la buget şi 13 pe cele cu taxă. La studiile de master, au fost declaraţi admişi 165 candidaţi pe locurile finanţate de la buget, 68 pe locurile cu taxă şi 12 pe locurile pentru tinerii de origine română din Republica Moldova şi din Serbia (toate fiind fără taxă).

Antoniu Mocanu