Manifestarea are loc simultan în toate municipiile reşedinţă de judeţ din ţară. Derulată pentru prima dată la Paris în anul 2002, acţiunea simbolizează continuitatea unui oraş.
Atracţiile… nopţii
Cu această ocazie, Bazinul Olimpic de Înot îşi deschide porţile pentru tinerii care-i vor putea trece pragul între orele 18.00-3.00.
La aceeaşi oră, Centrul de Tineret „Mansarda“ invită tinerii să participe la un campionat de tenis de masă şi la unul de karaoke.
O jumătate de oră mai târziu, tinerii vor putea vedea expoziţia de fotografie organizată la Muzeul Banatului Montan, după care, la ora 19.00, vor putea urmări concertul de muzică clasică organizat la Sala „Lira“ a Liceului de Artă „Sabin Păutza“.
La ora 20.00 încep, simultan, reprezentaţia piesei „Califul Barză“ pe scena Teatrului „G. A. Petculescu“ şi campionatul de fotbal organizat în Sala „30 Decembrie“ din cartierul Moroasa.
Alte două acţiuni vor începe la ora 21.00. Este vorba despre filmul „Podul spre Terabithia“, care va rula toată noaptea la Cinema „Dacia“ şi marşul bicicliştilor care vor străbate distanţa dintre Centrul civic şi Cinema „Dacia“ cu torţe aprinse.
Punctul culminant va fi, fără îndoială, petrecerea cu confetty organizată la Club „Hypnotic“ de la ora 22.00.
Transportul va fi asigurat de un tramvai care va circula toată noaptea, din oră-n oră. Accesul este gratuit la toate acţiunile cu excepţia filmului de la cinema pentru vizionarea căruia tinerii vor trebui să plătească 5 lei.
Ionel Ivaşcu
