Cititorii noştri îşi amintesc faptul că, săptămâna trecută, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (C.N.S.C.) din Bucureşti a decis reanalizarea ofertelor prezentate la licitaţia privind alegerea firmei care să pună în practică proiectul de la Jupa.
Aşadar, firmele care au contestat licitaţia din luna august aveau încă o şansă, comisia de licitaţie fiind chemată să cântărească din nou ofertele înaintate. Numai că niciuna din firmele contestatare nu a venit cu documentele justificative necesare pentru susţinerea ofertei.
Astfel că, după mai bine de trei luni de tărăgănare, contractul a fost semnat tot cu societatea care câştigase în august.
Conducerile S.C. Conpex şi Hidroconstrucţia nu au avut prea multe de declarat în privinţa motivelor care i-au făcut să renunţe la contestaţii, deşi erau decise să meargă până în pânzele albe.
Cert este doar faptul că toamna a trecut fără ca lucrările să fie demarate şi, acum, pe final de an, se fac eforturi pentru a nu se pierde fondurile alocate acestui proiect. Iar pentru cetăţeanul din Jupa, apa curentă în gospodărie şi canalizarea rămân, în continuare, speranţe.
Iulius Pârvu
