REŞIŢA – Programul LIFE al Uniunii Europene celebrează 20 de ani de existenţă pe data de 22 mai 2012.
Pentru a marca această ocazie, mai mult de 300 de evenimente de celebrare a 20 de ani de Program LIFE vor avea loc pe durata lunii mai în toate ţările membre ale Uniunii Europene. În Caraş-Severin, angajaţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin desfăşoară astăzi acţiuni specifice cu elevi de la şcolile din Socol şi Belobreşca.
„Trei dintre proiectele LIFE care se desfăşoară în prezent în ţara noastră şi-au propus să celebreze pe 22 mai cei 20 de ani de Program LIFE prin organizarea unor acţiuni similare în diverse arii speciale pentru protecţie avifaunistică din România. Pe data de 22 mai se celebrează la nivel mondial Ziua Internaţională a Diversităţii Biologice. Cei 20 de ani de program LIFE, vor fi celebraţi în judeţul Caraş-Severin, unde se implementează Proiectul LIFE «Îmbunătăţirea statutului de conservare a speciilor şi habitatelor prioritare din zona umedă Porţile de Fier», prin organizarea unor acţiuni de educaţie ecologică cu elevi din şcolile localităţilor situate de-a lungul zonelor umede din SPA Cursul Dunării Baziaş-Porţile de Fier“, a precizat Carmen Sorescu, şeful APM Caraş-Severin.
Această arie specială de protecţie avifaunistică se suprapune peste suprafeţe însemnate de habitate prioritare, aici găsindu-se populaţii importante de cormoran şi alte specii protejate, fiind clasificată ca fiind a treia zonă importantă pentru păsări din România. Elevii acestor şcoli vor beneficia de explicaţii de la specialişti cu privire speciile de păsări care cuibăresc în apropierea lor. De asemenea vor fi organizate concursuri de desene şi eseuri.
Flavius Rotariu
