Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Atmosfera şedinţei prezidată de subprefectul judeţului a fost apăsătoare, şi, la un moment dat, Ioan Verteş, primarul de Armeniş, a părăsit întâlnirea. Iniţial, şedinţa se dorea a fi o instruire efectuată de Sucursala Hidrocentrale Caransebeş, Sistemul de Gospodărire a Apelor Caraş-Severin şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic“.

Tematica întrunirii a fost legată de instituţiile şi unităţile cu responsabilităţi în domeniu şi primarii localităţilor situate în aval de amenajările hidrotehnice. Interesul primarilor faţă de subiect a fost evident, deoarece în sală, din cei 77 de edili şefi ai localităţilor cărăşene s-au aflat doar câţiva.

Din cei 27 de primari convocaţi în mod special, sub 20 au catadicsit să semneze condica de prezenţă. Şi aceştia aveau câte ceva de spus. Dar, potrivit regulamentului ad-hoc al şedinţei, aceştia au fost rugaţi să aştepte momentul interpelărilor de la final. Ori, de câteva ori, cei prezenţi au dorit să intervină în mijlocul prezentărilor făcute de Nicolae Ştefan, reprezentantul Hidroelectrica.

Unul dintre primarii care a încercat să impună o problemă pe ordinea de zi a fost cel al comunei Armeniş, Ioan Vetreş. „A fost turbinată apa şi, în luna august a acestui an, o femeie a murit în timp ce traversa cursul de apă spre terenul pe care îl lucra. Este necesar să fim anunţaţi pentru a evita asemenea tragedii. Putem pune în funcţiune sistemele de alarmare pe care le avem. Ştiu că nu este considerată o situaţie de urgenţă, dar femeia şi-a pierdut viaţa. Putem fi sunaţi măcar noi, primarii, sau să fie pus în funcţiune un sistem de comunicare“, a amintit, supărat, primarul Vetreş.

Nicolae Ştefan, reprezentantul Hidroelectrica nu a dorit să facă declaraţii, dar a considerat că nu este posibil să sune zece primari înainte de a porni turbinarea. Mai mult, acesta a precizat că sunt zone unde volumul de apă este de trei ori mai mare decât în acea zonă şi unde nu s-au petrecut asemenea tragedii. În apărarea primarului Vetreş a venit şi edilul-şef din Slatina Timiş, Gheorghe Roma, care a reiterat ideile celui din Armeniş: „Sunt copii care vara se scaldă şi o viitură le-ar putea fi fatală. Un telefon nu e prea mult ca să salvăm vieţi“, a amintit acesta. Supărat că nu este lăsat să vorbească şi că tragedia amintită nu impune reguli care să elimine asemenea evenimente, primarul de Armeniş a părăsit şedinţa.

Discuţii în contradictoriu şi vocile au mai fost ridicate de câteva ori pe subiectul amenajărilor hidrotehnice. Până una-alta, soluţia temporară propusă în cadrul şedinţei a fost simularea respectivei turbinări pentru a se observa efectele ei şi impunerea unui sistem de comunicare între instituţiile prezente.

Flavius Rotariu