REŞIŢA – În noaptea de 5 spre 6 decembrie se spune că Moş Nicolae vine la geamuri şi vede copiii care dorm şi sunt cuminţi, lăsându-le în ghete dulciuri şi alte daruri, însă tot el este acela care-i pedepseşte pe cei leneşi şi neascultători.
După ce şi-au lustruit ghetuţele încă de luni seară, marţi dimineaţă, copiii cuminţi au găsit darurile mult aşteptate. În schimb, cei care pe parcursul acestui an nu au fost tocmai ascultători, alături de cadouri, Moş Nicolae le-a lăsat în ghetuţe şi câte o nuia. Ca în fiecare an, comercianţii şi-au început activitatea de sărbători încă din ultimile zile ale lunii noiembrie.
Tradiţionalele nuiele de Sfântul Nicolae, aranjamentele de sărbători, jucăriile, diverse ornamente de iarnă, toate pot fi găsite în magazine la preţ întreg sau la reducere. Copiii sunt cei care se bucură cel mai mult de venirea lui Moş Nicolae, iar pentru ei cele mai frumoase cadouri în această perioadă sunt jucăriile de ultima generaţie şi dulciurile. Cei mai tineri reşiţeni i-au scris moşului încă de luna trecută pentru a se asigura că vor primi tot ce îşi doresc în acest an.
Nu foarte pretenţioasă, Maria, în vârstă de 2 ani ne-a mărturisit faptul că vrea ca Moş Nicolae să-i aducă ciocolată. În schimb, Pavel, în vârstă de 2 ani şi jumătate a sperat ca în această dimineaţă să găsească alături de dulciuri, o maşinuţă şi un trenuleţ. Odată cu vârsta cresc şi pretenţiile.
Tânăra Sara Florea ne-a mărturisit faptul că de Moş Nicolae şi-a dorit „un bebeluş Cicciobello care plânge şi trebuie să-i dai sirop“ iar Mădălina Segărceanu şi-a dorit o păpuşă Nancy şi un puzzle 3D. Chiar dacă Moş Nicolae a venit şi a şi plecat, în luna cadourilor darurile pentru cei dragi încă mai pot fi achiziţionate. Pentru cei mai mari, cele mai apreciate cadouri sunt seturile de lumânări şi uleiuri parfumate, cadouri ce costă între 25 şi 30 de lei.
Tot din această gamă mai fac parte şi suportorile pentru lumânări, ce pot fi găsite sub diferite forme specifice perioadei sărbătorilor de iarnă. Preţul acestora oscilează între 10 şi 20 de lei. Pentru doamne şi domnişoare bijuteriile, parfumurile şi cosmeticele sunt de fiecare dată alegerea sigură iar pentru domni puteţi alege fie o carte – 20-80 lei, fie CD-uri cu muzică de calitate – 50 lei, un fular şi mănuşi – 25-40, sau orice alt cadou în funcţie de hoby-urile fiecăruia.
Dacă vă gândiţi să achiziţionaţi cadouri pentru copiii, în această perioadă multitudinea de oferte vă vor atrage cu siguranţă. Puteţi alege un DVD cu desene – 50 de lei, păpuşă – 15-120 lei, tricou -15-50 lei, maşină şi tren de jucărie – 25-90 lei, robot – 30-60 lei, ghete -50-70 lei, set căciulă, fular şi mănuşi – 25-30 lei, carte de colorat – 1,5-5 lei, sau carte de poveşti – 5-60 de lei.
Lavinia Predescu
