Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Încă din luna septembrie, Ministerul Sănătăţii a dat ordinul privind instituirea metodologiei de raportare on-line în Registrul unic de vaccinări.

Drept urmare, toţi medicii din maternităţi, cabinete medicale individuale şi cabinete medicale şcolare din sistemul public şi privat au obligaţia de a introduce în Registrul Unic de Vaccinări, datele privind vaccinările efectuate în cadrul Programului Naţional de Imunizări, precum şi a vaccinărilor opţionale. Până la data de 31 decembrie 2011, medicii din cabinetele medicale individuale au obligaţia de a introduce datele pentru toţi copiii născuţi din 1 septembrie 2007.

„Ministerul vrea să facă asta pe pielea noastră. Este un program dificil de lucrat din pricina interfeţei destul de neprietenoase a acestuia, dar mai avem şi alte probleme. Ordinul a fost dat în septembrie, noi acum două săptămâni am primit parolele şi ar trebui ca până la finalul acestei luni să terminăm raportarea. În acest caz, ministerul va trebui să aştepte…“, a precizat dr. Daniel Popovici, vicepreşedintele Asociaţiei medicilor de medicină generală şi medicina familiei Caraş-Severin.

Flavius Rotariu