CARAȘ-SEVERIN – În plus, 37 de conducători auto au rămas fără permis, iar alți 11 fără certificatul de înmatriculare al autovehiculului. Toate pentru încălcări ale legislației rutiere, constatate în weekend, de polițiștii rutieri și de cei cu atribuții pe linie rutieră!
„Pentru abaterile constatate în perioada 26-28 ianuarie, polițiștii au aplicat 601 sancțiuni contravenționale, dintre care 235 pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum. 17 conducători au fost înregistrați de aparatele radar în timp ce circulau cu autovehiculul, depășind limitele de viteză cu peste 50 km, respectiv peste 70 km/h. În toate cazurile au fost aplicate sancțiuni contravenționale și au fost reținute permisele de conducere pentru 3, respectiv 4 luni. Totodată, 64 de bicicliști și 40 de pietoni au fost depistați în timp ce încălcau prevederile legale, fiind sancționați contravențional. De asemenea, au fost constatate 10 infracțiuni la regimul rutier, dintre care 4 privind conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.“, informează Poliția județului.
Trei parfumați, surprinși la volan
Oamenii legii prezintă și câteva cazuri de dosar penal. Cel mai recent dintre ele excede weekendul, fiind înregistrat luni dimineață, la ora 4.00. Polițiștii reșițeni de la Biroul de Ordine Publică au tras pe dreapta pentru control, pe Calea Timișoarei din Reșița, autoturismul condus de un bărbat de 65 de ani, din comuna Brebu, care, la testarea cu aparatul etilotest, a obținut un rezultat de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În alt caz, la scurt timp după miezul nopții anterioare, polițiștii orăvițeni au tras pe dreapta, pe DN 57, autoturismul condus de un bărbat de 31 de ani din comuna Grădinari. În cazul acestuia, rezultatul obținut la alcooltest a fost de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În aceeași noapte, la ora 2.00, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene au oprit pentru control, pe DN 6, în localitatea Armeniș, autoturismul condus de un bărbat de 27 de ani, din Teregova. În cazul său, rezultatul indicat de aparatul alcooltest a fost de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„Persoanele în cauză au fost conduse la cea mai apropiată unitate medicală unde le-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea concentrației de alcool în sânge, fiindu-le suspendat totodată dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar polițiștii au întocmit dosare penale și continuă cercetările. Polițiștii cărășeni desfășoară zilnic astfel de activități, care au ca obiectiv siguranța circulației pe drumurile publice!“, se arată într-un comunicat remis redacției.
JCS-A.M.