Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – E concluzia unor aleși locali din Caransebeș, care au dat cu piciorul, deocamdată, la cele 2,5 milioane de lei repartizați de la județ municipiului!

A funcționat din nou la Caransebeș alianța de conjunctură anti-Felix Borcean dintre PNL, PRO România și o parte din PSD (cea pro Bebe Pasere), care a refuzat să voteze rectificarea bugetară prin care în bugetul municipiului intrau cele 2,5 milioane de lei alocate de județ după îndelungi controverse.

Tonul l-a dat liberalul Puiu Paica. „Trebuia să ne dați și nouă mai devreme proiectul, să studiem. De aia suntem aici, să știm ce votăm. Mai facem o ședință săptămâna viitoare, nu-i mare lucru, citim, discutăm!”, a spus Paica. Doar că cei din aparatul Consiliului Local au precizat că proiectul a fost trimis încă de joi pe emailurile aleșilor locali, imediat ce alocarea a venit, oficial, de la Finanțe. „Păi dacă ieri (joi-n.r.) am primit suma și ni s-a trasat imperativ să-l facem săptămâna asta. Ieri au venit sumele de la Fisc, pentru asta am făcut ședința. Mai facem o ședință că voi ascultați de Paica. Veniți cu motive din astea, că n-ați apucat să citiți. Citiți încet, lent, sau ce?”, a fost nemulțumirea primarului Felix Borcean pe care a transmis-o aleșilor locali, care au replicat la mișto că n-au avut ochelarii la ei.

Votul a fost unul care s-a mai văzut deja în legislativul local. Liberalii s-au unit în cuget și simțiri cu unii din pesediști și cei de la PRO, deși în consiliul județean, spre exemplu, nu au ochi să se vadă și, în consecință, nu au votat rectificarea bugetară, lăsând-o pentru o altă ședință în care ar putea împărți ei cum doresc banii veniți de la județ, prin diverse amendamente. Totul, așa cum spuneam, prin alianța care la Caransebeș e foarte palpabilă: PNL, o aripă PSD, PRO România.

JCS-R.M.