Caraş-Severin, Romania

MUNTELE MIC – The great Hercules E-MTB Experience, după cum spune și numele, este una cu adevărat măreață, susţine Cristi Dunca, iniţiatorul acestei aventuri!

„De data aceasta nu am avut noroc de vreme tocmai favorabilă, dar asta nu ne-a împiedicat să ne îndeplinim misiunea de a ajunge de la Muntele Mic până la Herculane pe biciclete, de a ne bucura de natură și a ne depăși limitele. Echipamentele participanților, inclusiv bicicletele, au fost supuse unui test de rezistență pe care l-au trecut cu laude“ a spus Cristi Dunca.

Însă, cu siguranță, toți participanții au simțit o bucată din spiritul lui Hercules la finalul parcurgerii traseului. În tura aceasta au fost și doritori mai orientați către downhill (coborâre), care au optat pentru varianta de Helidrop, pentru a scurta ascensiunea către Vf. Țarcu și pentru a elimina pauza de realimentare. După frigul îndurat pe creastă, bicicliştii au făcut un popas pe Valea Cernei unde au servit mâncare tradițională, iar apoi s-au bucurat de izvoarele termale din râul Cerna. O parte din rideri a ales să înnopteze pe Clisură.

 

„A fost o noapte atât de relaxantă, toată lumea a dormit dusă, iar de dimineaţă ne-am trezit cu soarele pe cer, am făcut o baie în Dunăre şi am pornit înapoi spre Muntele Mic. Felicităm toți participanții pentru efortul depus și ne bucurăm că au ajuns cu toții teferi acasă! Vreau să felicităm în mod special cei doi băieți de 14, respectiv 15 ani, care au venit însoțiți de tații lor și au dus la bun sfârșit tura, cot la cot cu adulții. Ne bucurăm să vedem familii care optează pentru activități în natură și dorim să încurajăm și mai mult aceste alegeri“, a mai precizat managerul weSki Muntele Mic, Cristi Dunca.

JCS-Nina Curiţa