CARAŞ-SEVERIN – Ghişeul Serviciului de Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție funcţionează după un program de lucru cu publicul modificat. Astfel, veţi găsi deschis în zilele de luni, miercuri şi joi, între orele 10.00 şi 13.00, marţi, de la 10.00 la 12.00 şi de la 16.00 la 18.00, iar vineri, între 10.00 şi 12.00!
„Din motive de siguranță medicală, care vizează prevenirea răspândirii și infectării cu virusul Sars-CoV-2, toți cei care vin să depună sau să ridice documente sunt rugați să respecte regulile de prevenire și să păstreze distanţa de cel puţin un metru faţă de funcţionarul de la ghişeu, precum şi faţă de celelalte persoane din sediul instituţiei”, se precizează într-un comunicat al IPJ Caraș-Severin.
JCS-A.M.