CARAŞ-SEVERIN – Asta pentru că suntem prea săraci pentru lucruri ieftine, spune preşedintele CJ Romeo Dunca, referindu-se la calitatea materialelor luate în calcul la noul proiect de apă şi canalizare, cu finanţare de 175 de milioane de euro!
„Acest proiect pilot este şi foarte costisitor, raportat la numărul de cetăţeni care vor beneficia de el, constata preşedintele Consiliului Judeţean. Aici e ţinut cont şi de materiale, ţevile cu garanţie de 150 de ani. (…) Văzând ceea ce s-a făcut, cum poţi să pui ţeavă în lucrare, s-o ascunzi la doi metri în pământ, când ea are termen de garanţie de 10 ani? Nici nu creşte iarba şi trebuie s-o schimbi. Şi se va merge pe soluţia de ţeavă din Austria, de 150 de ani garanţie. Deci iată că schimbarea care vine, vine nu numai datorită accelerării procesului de proiectare şi de aprobare, inclusiv găsirea soluţiilor tehnice viabile astfel încât să mergem pe principiul că suntem foarte săraci pentru a plăti lucruri ieftine. Şi dacă vom duce la final această investiţie, 150 de ani n-o să mai umblăm la ţevile de apă, să spunem că s-au spart, şi va mai trebui să avem mare grijă doar cum le vom introduce în pământ. Pentru că nu ajunge numai să ai materiale de calitate, trebuie şi calitatea muncii, în timpul desfăşurării proiectului, să fie pe măsură“.
Potrivit oficialului, unul a fost proiectul pilot al pregătirii, bine lucrat, cu materiale de calitate, şi „urmează al doilea proiect pilot al nostru, ca punerea în operă să fie pe măsura proiectului şi a materialelor ce le găsim acolo“.
De la directorul AquaCaraş am putut afla că, în acest moment, există reţele de apă în 80% din judeţ, iar canalizare în cam 60%, aceste procente urmând să ajungă la 85% după finalizarea acestui proiect şi a celorlalte aflate în derulare, în cazul cărora s-a ajuns deja la un progres fizic de 75-80%.
JCS-Antoniu Mocanu