După ce Victor Naidan, directorul Direcţiei de Dezvoltare Turistică din Cadrul Consiliului Judeţean Caraş-Severin, a finalizat prezentarea raportului privind măsurile luate pentru implementarea strategiei de dezvoltare a turismului în cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social, audienţa a rămas şocată.
Concluzia generală a fost aceea că judeţului Caraş-Severin îi mai trebuie cam 20, poate chiar 30 de ani pentru a ajunge la acelaşi nivel cu alte locaţii turistice din lume. „Nu putem vorbi despre o dezvoltare a turismului în Caraş-Severin, deşi dezvoltarea sectorului privat este relativ bună, însă nu se produce încă suficient. În plus, toate măsurile pe care le-am luat sunt considerate de multă lume nefolositoare. Am avut discuţii cu o serie de cetăţeni, ideea de a face un drum nu e receptată ca o activitate pozitivă, la fel există probleme de acceptare chiar şi pentru realizarea de reţele de apă şi canalizare“.
Pe lângă problemele turismului cărăşean, Naidan a făcut referire clară la mentalitatea omului fie pentru că păstrează ceea ce natura îi oferă, fie pentru că nu acceptă ceea ce-şi propun autorităţile. Şi, evident, s-a ajuns la subiectul deşeurilor din întreg judeţul, ce ar urma să ajungă la Lupac, proiect ce a fost stopat din cauza protestelor oamenilor din comună.
„În această situaţie, am avut de ales din cinci variante: Reşiţa, Ezeriş, Brebu, Doclin şi Lupac, cea din urmă fiind considerată a fi cea mai propice. Însă, din cauza a zece idioţi care nu au nici un argument şi care nu ascultă soluţiile concrete, riscăm să pierdem foarte mulţi bani, mai ales că se apropie termenul la care se va închide şi haldina de la Bocşa. Mă întreb însă, de ce vizavi de acest subiect nu se găsesc 50 de activişti de mediu care să protesteze şi ei…“, a mai spus Naidan.
În concluzie, un grup local poate da peste cap un proiect de interes judeţean… doar protestând. Prezent la şedinţă, şi cu experienţa protestelor de la Şopotu Vechi, Adrian Doxan, inspectorul general şcolar a spus: „În astfel de cazuri, problema este că motivaţia acestor grupuri este una pur sentimentală sau sunt orgolii locale, nici nu vor să asculte argumentele concrete. Nu sunt conştienţi însă că îşi fac singuri rău“. Pe de altă parte, remarca dlui Naidan l-a iritat pe Dragoş Luca, directorul de la DSP, care a spus: „Nu o să ies niciodată în stradă să îi conving pe cei de la Lupac să îmi accepte mie gunoiul“. În replică, Naidan a spus că „nu vreau să scot pe nimeni în stradă, ci doar fac apel ca oamenii să aibă o atitudine civică“.
Anca Preda
