Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Cu două luni înaintea începerii unui nou an, românii îşi aleg un nou preşedinte.

Şi contrar aşteptărilor chiar din primul tur al alegerilor prezidenţiale reşiţenii s-au prezentat în număr mare la vot. Chiar dacă nu mai au speranţe într-un viitor mai bun, cei mai mulţi au votat din spirit civic şi pentru că „votul fiecăruia contează“, după cum ne-a mărturisit reşiţeanul Vlad Anton, în vârstă de 37 de ani. Şi Matei Popescu şi-a exprimat opţiunea duminică, 2 noiembrie.

„Nu ştiu dacă de data asta ne va fi mai bine dar sper să nu fie mai rău“. Celor care nu s-au prezentat în primul tur, bărbatul de 62 de ani le transmite „să voteze în turul doi deoarece se vor simţi mai împăcaţi indiferent de rezultat şi pentru că este dreptul nostru. Dacă nu am mai avea acest drept şi s-ar alege ei pe ei, nu ne-ar fi cu nimic mai bine“.

De viitorul lor, în această ţară sunt interesaţi chiar şi tinerii prezenţi în număr mai mare faţă de alegerile anterioare. Până acum nu au venit să votez nici primarul, nici preşedintele, nu am fost nici la alegerile europarlamentare. Dar acum m-am săturat. Prea rău o ducem şi noi tinerii şi vârstnicii. Sunt convins că votul meu nu va schimba nimic, dar dacă eu gândesc aşa şi nu votez, vecinul meu, la rândul său, face la fel, şi aşa o ţară întreagă este normal că nu se va schimba nimic. Poate că un vot nu schimbă viitorul dar cu toate voturile exprimate poate mai avem o şansă“, ne-a declarat Cristian Şandru, în vârstă de 24 de ani.

Adaugă comentariu