Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Din cauza secetei şi a lipsei de zăpadă, starea de vegetaţie a culturilor nu anunţă recolte bogate. Toamna lui 2011 a fost una din cele mai secetoase din ultimii 20 de ani, spun specialiştii, iar începutul de iarnă se arată „fără semne de belşug“, cu temperaturi primăvăratice şi puţine precipitaţii.

Din acest motiv, agricultorii cărăşeni nu au reuşit să pună sub brazdă sămânţa cerealelor păioase de toamnă pe toate suprafeţele programate, iar starea de vegetaţie a culturilor nu anunţă recolte bogate. „Grâul, orzul, triticale fie nu au răsărit, fie sunt întârziate, în vreme ce cultura de rapiţă, pe cele mai multe suprafeţe, nu a răsărit cum trebuie. Şi asta pentru că stratul de zăpadă protector întârzie să se lase peste ce este deja răsărit, ca să ferească tinerele plante de scăderile bruşte de temperatură. Tot din cauza secetei, micii agricultori nu au putut efectua pe toate suprafeţele arăturile de toamnă, cu repercursiuni negative asupra culturilor pe care le vor înfiinţa în primăvară. Dar această lucrare se mai poate efectua şi în continuare, dacă condiţiile de sol şi cele meteo o permit. Într-un cuvânt, pentru cei mai mulţi dintre micii agricultori cărăşeni, pe cât de bun şi îmbelşugat a fost 2011, pe atât de sărac se anunţă anul agricol 2012. Cu toate acestea, trebuie păstrată speranţa că anul acesta nu va fi unul compromis pentru agricultori“, a declarat ing. Pavel Nefir, directorul Camerei Agricole Caraş-Severin.

 

Ce trebuie să facă agricultorii?

Oamenii trebuie să urmărească în permanenţă starea culturilor semănate în toamnă şi să ţină cont de faptul că trebuie să potolească „foamea plantelor de azot“ în perioada iernii, spune directorul Camerei Agricole. Acesta le reaminteşte agricultorilor că hrănirea cu azot a plantelor pe timpul iernii sporeşte recolta. „Este important ca agricultorii să controleze şi starea terenurilor pe care nu le-au putut ara, şi imediat ce se poate intra cu utilajele în câmp, să efectueze lucrarea de bază a solului. Le reamintesc agricultorilor că arătura efectuată iarna este mult mai bună pentru plante, decât cea făcută primăvara. Dacă agricultorul nu a semănat suprafaţa dorită cu cereale păioase de toamnă, are posibilitatea să o facă în primăvară, iar dacă cultura este bine îngrijită, agricultorul are toate şansele să obţină producţii mari, apropiate de soiurile de toamnă“, a concluzionat Pavel Nefir.

Roxana Bălan Nafiru

 

Adaugă comentariu