Caraş-Severin, Romania

GRĂDINARI – Deşi au existat preocupări şi proiecte, obstacolele întâmpinate au împiedicat realizarea acestui obiectiv.

Într-o ediţie anterioară, Jurnal CS a scris despre proiectele derulate sau aflate în derulare de Consiliul Judeţean. Printre acestea s-a numărat şi proiectul transfrontalier în cadrul căruia, până la sfârșitul anului 2015, se va construi un pod peste râul Nera, între Socol și Vracej Gaj, pe locul vechiului pod de lemn. Cu o valoare de 1.633.276,8 euro, proiectul prevede şi construirea și dotarea unui nou punct de trecere a frontierei. După publicarea articolului, mai mulţi cititori din Grădinari ne-au contactat la redacţie şi ne-au rugat să ne interesăm de ce nu se deschide frontiera acolo. Unul dintre cititori, Silviu Chira, ne spunea că nu înţelege de ce se deschide un alt punct de trecere a frontierei în apropiere de cel de la Naidăş, „pentru că cel de la Grădinari ar fi mai benefic pentru sudul şi sud vestul ţării, deoarece de la graniţa cu Serbia se ajunge imediat la autostrada ce face legătura cu Italia. Judeţul ar avea numai de câştigat dacă s-ar deschide acest punct“.

Pentru a oferi un răspuns cititorilor noştri, am cerut un punct de vedere Consiliului Judeţean, instituţia care, împreună cu diverse administraţii din Serbia, a accesat proiecte europene inclusiv pentru puncte de trecere a frontierei. În răspunsul primit de la forul decizional judeţean, se precizează că „deschiderea unui punct de trecere a frontierei între România și Republica Serbia la Grădinari – Marcovac constituie o preocupare mai veche a Consiliului Județean Caraș-Severin și a Municipalităţii Vârșeț“.

De asemenea, se mai arată că „în vederea realizării acestui proiect s-au întreprins demersuri pentru întocmirea Studiului de fezabilitate care să stea la baza unei aplicații pentru obținerea finanțării prin Programul de Vecinătate România-Republica Serbia. În 2010, Municipalitatea Vârșeț a elaborat Studiul de fezabilitate pentru reabilitarea drumului Vârșeț – Marcovac cu o valoare de investiţie de circa cinci milioane euro iar Consiliul Județean Caraș-Severin a întocmit în luna august 2010 Studiul de fezabilitate pentru „Reabilitare DC 138, Grădinari – frontiera cu Serbia”.

Problemele financiare legate de limita de 2 milioane de euro eligibili a bugetului celor doi parteneri și întârzierile în elaborarea unor avize de către autoritățile naționale de resort au condus la decizia de a amâna depunerea proiectului privind reabilitarea drumului Grădinari-Marcovac și deschiderea punctului de frontieră pentru următoarea sesiune de depunere a proiectelor.

În programul IPA de Cooperare Transfrontaliera România – Serbia nu a mai avut loc o noua sesiune de depunere a proiectelor, din cauza epuizării fondurilor. În aceste condiții, Consiliul Județean Caraș-Severin și Municipalitatea Vârșeț au decis ca acest proiect să fie depus în cadrul noului program de cooperare transfrontalieră 2014-2020.

La ora actuală, administraţia judeţeană ne asigură că studiile de fezabilitate sunt reactualizate în vederea aplicării ca proiect strategic pentru deschiderea de noi puncte de frontieră între România şi Republica Serbia.

Adaugă comentariu